SAP România, subsidiara locală a companiei germane SAP, lider mondial în furnizarea de soluţii software de business, apreciază pentru acest an o creştere a cererii pe piaţa locală pentru soluţiile destinate companiilor agricole şi celor din industria îngrăşămintelor chimice, pe fondul avansului puternic înregistrat la nivelul întregului sector în 2011, dar şi coroborat cu intensificarea exporturilor şi dificultăţile întâmpinate de companiile de profil în creşterea profitabilităţii.
Agricultura a înregistrat, în 2011, o creştere de peste 11%, în timp ce exporturile de produse agroalimentare la sfârşitul anului trecut erau estimate la aproximativ 4 miliarde de euro. Cea mai mare pondere în exporturi au avut-o livrările de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui, realizate de traderii internaţionali prezenţi în România.
“Companiile din agricultură, împreună cu cele din industria îngrăşămintelor chimice, au atins în ultimii ani un nivel de dezvoltare şi un volum al exporturilor care impun implementarea unor soluţii software de business pentru gestiunea proceselor specifice. Nevoia pentru creşterea competitivităţii la nivelul practicilor internaţionale este un alt motiv pentru care companiile de profil resimt necesitatea implementării unor soluţii software”, a declarat Valentin Tomşa, directorul general al SAP România.
SAP livrează pe plan local soluţii de agribusiness pentru planificarea şi gestiunea producţiei, indiferent de natura recoltei, fie pe termen scurt, mediu sau lung. În planificarea producţiei, soluţiile SAP pot lua în calcul diferiţi factori precum necesarul de forţă de muncă sau de echipamente, prognozele de vânzare, starea vremii sau capacitatea terenului care urmează a fi recoltat. În plus, soluţiile SAP pot asigura managementul costurilor pentru fiecare fază a producţiei agricole, respectiv arat, semănat, erbicidat şi recoltat, cât şi managementul flotei de utilaje agricole, pentru reducerea costurilor cu exploatarea şi mentenanţa parcului auto.
În industria îngrăşămintelor chimice, cele mai des întâlnite probleme sunt lipsa vizibilităţii asupra întregului lanţ de aprovizionare şi producţie şi fragmentarea proceselor de business. În plus, gradul mare de complexitate cu care se confruntă companiile în desfăşurarea proceselor operaţionale poate cauza diminuarea performanţei financiare şi scăderea calităţii producţiei, prin neadaptarea la cerinţele clienţilor.
Potrivit estimărilor companiei, aproximativ 95% din primele 100 de companii din industria chimică la nivel internaţional îşi dezvoltă business-ul cu ajutorul soluţiilor şi aplicaţiilor SAP, acestea fiind un adevărat standard pentru industrie.
Potrivit estimărilor Pierre Audion Consultants (PAC), abia în ultimii doi ani, companiile agricole, împreună cu cele din industria îngrăşămintelor chimice, s-au orientat către implementarea de soluţii software de business, însă ponderea în piaţa EAS (Enterprise Application Software) se păstrează redusă, la sub 3%.
“În special companiile agricole internaţionale, prezente pe piaţa locală, dar şi traderii din domeniu sunt cele mai active din punct de vedere al adopţiei de soluţii software de business, însă se observă o cerere în creştere şi din partea companiilor locale de profil. Pe fondul creşterii exporturilor şi al amplificării proceselor de business companiile resimt nevoia unor soluţii pentru gestiunea afacerii”, a explicat Eugen Schwab-Chesaru, Managing Director Eastern Europe PAC.