SAPARD, intre miza economica si cea politica

Demiterea fortata a directorului Agentiei SAPARD, Stefan Mitrache, a scos la iveala adevarata miza a programului finantat de Uniunea Europeana. Teoretic, aceasta miza ar fi trebuit sa fie sprijinirea reformei in agricultura Romaniei. In practica insa, evenimentele din ultima perioada au demonstrat ca miza economica este strans legata de cea politica. Astfel, Mitrache a fost acuzat de ministrul agriculturii, Ilie Sarbu, si de secretarul de stat Valeriu Steriu ca este actionar la firme de consulta

Demiterea fortata a directorului Agentiei SAPARD, Stefan Mitrache, a scos la iveala adevarata miza a programului finantat de Uniunea Europeana. Teoretic, aceasta miza ar fi trebuit sa fie sprijinirea reformei in agricultura Romaniei. In practica insa, evenimentele din ultima perioada au demonstrat ca miza economica este strans legata de cea politica. Astfel, Mitrache a fost acuzat de ministrul agriculturii, Ilie Sarbu, si de secretarul de stat Valeriu Steriu ca este actionar la firme de consultanta SAPARD. Ar fi fost un caz clar de conflict de interese. La randul sau, Mitrache a sustinut ca demiterea sa are drept cauza faptul ca nu a dat curs unor solicitari din partea „anumitor persoane” pentru a primi proiecte SAPARD ilegale. Mai mult, el va da in judecata Ministerul Agriculturii, contestand decizia de demitere. Colac peste pupaza, tot acum, Parchetul National Anticoruptie o aresteaza pe directoarea Departamentului antifrauda de la SAPARD, Florica Dinculescu, desi sesizari despre participarea sa la o privatizare frauduloasa existau, chiar din partea corpului de control al lui Sarbu, din aprilie 2001.

Conflict de interese legat de firmele celor implicati

Potrivit datelor de la Registrul Comertului si declaratiilor facute pentru Capital de catre Mitrache, situatia firmelor la care se refera acuzatiile este urmatoarea: firma Penta Service SRL, unde Mitrache a detinut 20% din actiuni, a fost radiata inainte de inceperea mandatului sau la SAPARD. In firma Pamir Com SRL, Mitrache a detinut 5% parti sociale, in prezent cedate. Mai mult, pe anii 2000-2002, cifra de afaceri este zero. Firma Cris Trans SRL este in prezent in faliment. La Forum Company SA a detinut o singura actiune, cedata in acest an. Cat priveste participarea la organizatia nonprofit FRDMR, aceasta a fost intrerupta o data cu inceperea mandatului la SAPARD. Interesant este faptul ca nici una din firme nu avea ca obiect de activitate consultanta pentru finantare europeana. Totusi, un comunicat al Ministerului Agriculturii spune ca Stefan Mitrache se face vinovat de „conflict de interese generat de implicarea sa ca asociat in patru firme (Forum Company SA, Cris Trans SRL, Penta Service SRL si Pamir Com SRL) si o fundatie (FRDMR), care au ca obiect de activitate si oferirea de consultanta pentru obtinerea de finantari europene.” In acest context, trebuie spus ca si secretarul de stat Valeriu Steriu apare la Registrul Comertului ca administrator al filialei din Sinca Veche al firmei Sterochem International LTD SRL. Obiectul de activitate este fabricarea produselor lactate si a branzeturilor. Steriu a declarat insa ca: „o data cu numirea in aceasta functie, am iesit din firma. Astazi acolo este o mica ferma de vaci, unde actionari sunt membrii familiei”.
Politizarea programului SAPARD, datorata si mizei financiare foarte mari, este confirmata si din teritoriu. Astfel, potrivit presedintele PNL Vrancea, Corneliu Momanu, „au existat amenintari din partea presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, legate de SAPARD. Astfel, el le-a spus primarilor nostri ca nu vor pupa finantare daca nu il vor sustine pe el”. Daniel Popescu, directorul Biroului SAPARD Constanta, spune ca „au existat presiuni din partea unor primari din judetele Mehedinti, Gorj si Dolj pentru a le primi proiectele, desi nu aveau anexele privind situatia terenului.” De precizat ca saptamana trecuta, Serviciul antifrauda al Uniunii Europene a anuntat ca suspecteaza deturnari de fonduri europene tocmai in judetele Gorj si Dolj. Ioan Marchis, directorul biroului regional Satu Mare, s-a aratat chiar revoltat de insistentele primarilor din zona. „Am fost supusi la presiuni foarte puternice pentru a accepta dosare neconforme cu procedura. S-au evidentiat cei din judetul Bihor, care m-au parat deja pe la toate forurile superioare.”

Situatia dosarelor SAPARD

Potrivit lui Elena Secuesu, directorul interimar al Agentiei SAPARD, situatia la zi a programului este urmatoarea
· Pentru masura 1.1. privind procesarea au fost depuse 32 de proiecte, cu solicitari de fonduri nerambursabile in valoare de 33 milioane de euro.

· Pentru masura 2.2 privind infrastructura rurala au fost depuse 814 proiecte, cu solicitari de fonduri nerambursabile in valoare de 635 milioane de euro.

Programul SAPARD este cel mai concret sprijin oferit de Uniunea Europeana Romaniei. Prin acest program sunt oferite anual peste 150 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru investitii in agricultura. De anul viitor, prin acest program vor fi finantate proiecte si pe masura de exploatatii agricole. Potrivit datelor furnizate de programul pre-SAPARD, aceasta masura este cea mai asteptata de investitori.

Implicare politica Si In Polonia

Si in Polonia, programul SAPARD a iscat multe controverse politice. In ultimele luni, presa poloneza a facut dezvaluiri despre schimbarile dubioase ce intervin in cadrul agentiei SAPARD.

Astfel, functionarii din agentie sunt schimbati peste noapte cu membri ai partidului agrarian PSL si cu membri ai social-democratilor din SLD, partid la putere, care nu au competenta necesara pentru a gira fondurile europene. „Santem ingrijorati, pentru ca este vorba de banii contribuabililor europeni”, a declarat prim-consilierul delegatiei CE la Varsovia, John O’Rurke.

Deocamdata, delegatia Comisiei Europene din Romania nu a facut nici o declaratie legata de schimbarile de la SAPARD, Jonathan Scheele, anuntand doar ca a luat act de aceasta situatie.