“Oraşul în care nu se întâmplă nimic”, aşa cum e văzută adesea capitala Băniei, intră cu o întârziere serioasă în primul eşalon al oraşelor atrăgătoare pentru investitorii străini.
Craiova nu are niciun mall. La începutul lui 2009, portughezii de la Sonae Sierra au întrerupt construcţia Agora Mall, din cauza lipsei finanţărilor. Aşadar, probabil cel mai trâmbiţat astfel de proiect din Oltenia zace, de atunci, în stadiul de fundaţie. Mult mai avansate sunt lucrările la centrul comercial West Gate Center, aflat în curtea dezvoltatorului austriac Immoeast. Mall-ul trebuia să-şi deschidă porţile încă din 2009, însă este în continuare tras pe linie moartă, tot din cauza accesului dificil la finanţare.
În altă arie de activitate, Craiova se laudă cu prezenţa tututor marilor jucători din retail. Cu o excepţie majoră şi, pe alocuri, inexplicabilă: Carrefour. Lanţul francez de hypermarketuri a ajuns în Focşani şi în Drobeta-Turnu Severin (ambele cu circa 106.000 de locuitori), însă a ocolit oraşul-reşedinţă al Doljului, cu o populaţie de aproape trei ori mai mare.
Per total, investiţia Ford din 2007 este singura de până acum care a dat speranţe serioase autorităţilor şi locuitorilor deopotrivă. Şi în acest caz, însă, cei care au sperat în crearea bruscă şi serioasă de locuri de muncă mai au de aşteptat încă, zecile de furnizori de componente auto despre care se presupunea că vor invada Oltenia lăsându-se încă aşteptaţi, chiar dacă lucrurile au început, uşor uşor, să mişte.
Pas cu pas…
Ieri, dezvoltatorul K&S Developments şi Auchan România au anunţat perfectarea tranzacţiei cu Electroputere, în vederea construirii mall-ului Electroputere Parc Craiova, contra unei sume de circa 37 de milioane de euro. Potrivit lui Kris Carton, negocierile dinaintea semnării contractului au durat zece luni, iar investiţia totală se va ridica la 90 de milioane de euro şi va genera 1.500 de locuri de muncă. A precizat, de semenea că suprafaţa centrului comercial va fi de 65.000 de metri pătraţi, „din care 35.000 vor fi ocupaţi de Auchan şi partenerii lui, iar galeria comercială va ocupa încă 30.000 de metri pătraţi. Galeria comercială a fost închiriată în proporţie de 70%“.
Tranzacţia repezintă o gură de aer nu numai pentru piaţa locală, ci şi pentru ANAF, care va recupera astfel o bună parte din datoriile Electroputere, de circa 36 de milioane de euro.
În aceeaşi zi, viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă, a anunţat că încă 43 de hectare ale Electroputere sunt de vânzare, iar un număr de investitori şi-au arătat deja interesul pentru achiziţionarea spaţiilor.
„Au fost şi cei de la Ford pentru a evalua două hale importante, pentru relocarea furnizorilor. Şi cei de la Cummins Generator Technologies, care activează în incinta uzinei, dar care vor să se extindă la o nouă hală de producţie de la Electroputere, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă pentru Craiova“, a spus viceprimarul.
Trezirea industriei comuniste
Electroputere şi Aeroportul din Craiova au fost, până la începutul anilor 90, principalii angajatori pentru populaţia din zonă, căderea lor în paragină şi eşecurile repetate de privatizare (în final, Al Arrab Contracting Company a achiziţionat pachetul majoritar al Electroputere, însă pe o sumă aproape ridicolă, de 2,3 milioane de euro) reprezentând o lovitură dură pentru piaţa muncii şi industria locale.
Că lucrurile sunt pe cale să se schimbe, în sfârşit, stă dovadă şi anunţul de ieri privind finalizarea lucrărilor de modernizare a aeroportului craiovean. “Ne-am implicat pentru că ajunsesem într-un moment în care ne era ruşine cu ceea ce aveam pe acest aeroport. Am investit din bugetul propriu al CJ trei milioane de euro în această primă etapă. Am investit în maşini de salvare, de pompieri, iar 22.000 de metri pătraţi de pista au fost reabilitaţi. Am achiziţionat un sistem de ghidaj al avioanelor pe timp de ceaţă sau de întuneric şi am refăcut balizajul", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ioan Prioteasa. Potrivit acestuia, în perioada următoare va fi reabilitată în totalitate pista, cu fonduri care ar putea fi accesate prin Programul Operational Sectorial (POS) pe transporturi.
Suma totală necesară va fi de zece milioane de euro. Prezent la inaugurare a fost şi Nicolae Petrov, preşedintele Carpatair, compania care activează în prezent în aerogara din Bănie. Acesta a anunţat că din 2011, aeroportul va deservi zboruri directe către Barcelona şi Londra.