Scaderile de pe pietele occidentale au afectat si pretul actiunilor listate la Bucuresti
Scaderile au revenit pe piata bursiera in saptamana 15 – 19 mai, dupa scurta perioada de consolidare care parea ca pune sfarsit trendului descendent pe care evolueaza piata de capital de la inceputul lunii februarie.
Marti, Uniunea Europeana a anuntat ca Romania si Bulgaria pot adera in 2007 daca vor trece, la inceputul lunii octombrie, de evaluarea finala. Informatia nu avea cum sa influenteze favorabil piata, dar rolul decisiv in scaderea bursiera din saptamana analizata l-a avut evolutia de pe plan extern.
Informatia care a declansat noi scaderi importante pe cea mai mare parte a pietelor externe de capital a fost publicarea valorii indicelui preturilor de consum din SUA, care a crescut, in aprilie, peste asteptari, cu 0,6%, ceea ce poate conduce la o noua majorare a dobanzilor de catre Rezerva Federala americana. Au urmat vanzari importante de actiuni, astfel incat, miercuri, pietele vest-europene au atins minimul din luna martie. Miscarea s-a propagat si pe pietele est-europene, care inregistrau, la jumatatea sedintei de vineri, scaderi fata de finele saptamanii precedente de peste 8% daca avem in vedere indicele global CECE EUR calculat la Viena. Indicele romanesc ROTX de la Viena a pierdut in aceeasi perioada doar 4%.
Pe piata de la Bucuresti, cele mai afectate de scadere au fost SIF-urile, care au pierdut aproape 9%. BET FI a inchis vineri a saptea sedinta consecutiva de scadere, iar reintrarea la tranzactionare pentru SIF Oltenia (in prima sedinta a saptamanii in curs) va determina strapungerea si a nivelului dat de media mobila a ultimelor 200 de sedinte. Este de remarcat ca, din aprilie 2003, BET FI a inregistrat valori peste acest nivel.
si sectorul petrolier a fost afectat de scadere, actiunile Rompetrol Rafinare inregistrand o depreciere saptamanala de 11%, iar actiunile Petrom, de 5,6%. Petrom a transmis rezultatele financiare aferente primului trimestru, unde se remarca profitul foarte bun obtinut: 880 mil. lei fata de 283 milioane in perioada similara din 2005. Profitul pe actiune pentru ultimele 12 luni este de 0,0356 lei si conduce la un PER la nivelul actual de tranzactionare de 14.
S-a remarcat stabilitatea sectorului bancar. Actiunile Banca Carpatica au castigat 1,8%, iar cele Banca Transilvania, 0,55%, in timp ce actiunile BRD Groupe Societe Generale au scazut cu 0,58%.
Doi emitenti si-au exprimat intentia de majorare a capitalului social: Prodplast Bucuresti, prin susbcrierea a trei actiuni noi la una detinuta (pret de subscriere de 1 leu/actiune), si Biofarm Bucuresti, prin incorporarea rezervelor constituite din profitul anului 2005.
Nervozitatea investitorilor de pe pietele externe de capital, care nu au reusit o stopare a scaderilor in sedintele de joi si vineri, va influenta negativ si piata de la Bucuresti. Este probabil sa fi stopat, in aceste conditii, orice crestere a expunerii pe piata autohtona, iar lipsa ordinelor de cumparare ii determina sa ramana in aceste zile captivi in actiunile romanesti. In sedintele imediat urmatoare, daca pietele externe vor continua sa scada, inregistrand o schimbare a trendului ascendent pe care evolueaza din primavara anului 2003, iar la cumparare vor fi afisate ordine mai importante ca marime, este de asteptat ca piata de la Bucuresti sa inregistreze scaderi si mai ample prin presiunea exercitata de nerezidenti.
Valoare |
7.148,50
|
Variatie
31 dec. 05 |
8,54% |
Variatie 30 apr. 06 |
-5,33% |
Variatie saptamanala |
-3,80%
|
Evolutia indicelui CAPITAL 15
Valoare |
596,21
|
Variatie 31 dec. 05 |
-16,19% |
Variatie
30 apr. 06 |
3,55% |
Variatie saptamanala |
-14,48% |
Evolutia indicelui Rasdaq C
Valoare |
1.728,10 |
Variatie 31 dec. 05 |
-1,75%
|
Variatie 30 apr. 06 |
-0,28% |
Variatie saptamanala |
0,30%
|
Evolutia indicelui BET FI
Valoare |
42.687,30
|
Variatie 31 dec. 05 |
-10,30%
|
Variatie 30 apr. 06 |
-9,52% |
Variatie saptamanala |
-8,85%
|
TOPUL CELOR MAI VANDUTE ACTIUNI
Tranzactiile cu actiuni SIF Transilvania au detinut o pondere de 12% in rulajul total al bursei. Dupa opt sedinte consecutive de scadere, inchiderea curenta, de 1,99 lei/actiune, a fost cu numai 0,01 lei peste pretul minim de tranzactionare din acest an. Daca acest prim nivel suport nu va rezista, urmatorul poate fi in zona 1,87 – 1,88 lei.
Variatie saptamanala |
-9,13%
|
Nr. actiuni tranz. (mil) |
5,77
|
Pret minim |
1,9900
|
Pret maxim |
2,1800 |
TOPUL CELOR MAI BUNE EVOLUTII DE PRET
La finalul saptamanii trecute, conducerea Carbid Fox a cerut deschiderea procedurii de reorganizare judiciara. Cursul a inregistrat o crestere saptamanala de peste 38%. Evolutie surprizatoare in contextul actual al pietei. Situatia financiara ar putea fi clarificata in AGA din 12 iunie, cand se va prezenta actionarilor situatia actuala.
Variatie saptamanala |
38,67%
|
Nr. actiuni tranz. (mil) |
6,16
|
Pret minim |
0,0319
|
Pret maxim |
0,0559
|
TOPUL CELOR MAI SLABE EVOLUTII DE PRET
SIF Muntenia a pierdut peste 13%, cotatia curenta de 1,38 lei fiind cu 20% mai redusa fata de finele anului trecut. Lichiditatea tranzactiilor se mentine la valorile medii (1,05 milioane actiuni pe sedinta). Pana cand pretul de tranzactionare nu va depasi curba mediei mobile pentru 100 de sedinte, sentimentul ramane negativ.
Variatie saptamanala |
-13,21% |
Nr. actiuni tranz. (mil) |
3,65 |
Pret minim |
1,3800
|
Pret maxim |
1,5900 |
TOPUL CELOR MAI VANDUTE ACTIUNI (
08.05-12.05
)
Companie
|
Valoare (mld. lei)
|
SIF3 |
16,34
|
TLV |
15,57 |
SIF2 |
14,18
|
SNP |
14,05
|
SIF5 |
12,21 |
TOPUL CELOR MAI BUNE EVOLUTII DE PRET
(
08.05-12.05
)
Companie
|
Variatie
|
CRB |
38,67% |
PTR |
6,69%
|
ART |
2,33% |
BCC |
1,79% |
IMP |
0,79% |
TOPUL CELOR MAI SLABE EVOLUTII DE PRET
(
08.05-12.05
)
Companie
|
Variatie
|
SIF4 |
-13,21% |
SIF1 |
-12,66% |
VNC |
-11,21%
|
RRC |
-11,11% |
CMP |
-10,94% |