Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Paște este vopsitul ouălor. Există o zi anume când le poți vopsi, însă credincioșii se contrazic cu privire la aceasta. Care este, de fapt, ziua potrivită pentru a vopsi ouă?
Când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște?
Tradiția spune că ouăle de Paște 2024 se vopsesc în Joia Mare, cunoscută și drept Joia Patimilor. Tradițional, vopseaua folosită trebuie să fie roșie. Culoarea aceasta simbolizează sângele lui Iisus.
De-a lungul timpului, oamenii au început să vopsească ouăle în diferite culori, dar cele mai întâlnite sunt cele roșii.
Credința populară mai spune că ouăle vopsite în această zi și consumate de Paște sunt bune tot anul.
Există, totuși, și credincioși care vopsesc ouăle în alte zile ale săptămânii. Unii dintre ei le vopsesc în Vinerea Marea sau în Sâmbăta mare.
Ouăle se mai vopsesc și la 40 de zile de la Înviere. Atunci are loc Înălțarea Domnului. Această zi este ultima din an în care se vopsesc ouă.
Ce semnifică înroșitul ouălor?
În tradiție există două semnificații pentru vopsitul ouălor în roșu. Ouăle se vopsesc în această culoare după ce, la picioarele lui Iisus Hristos, după ce a fost răstignit, s-a pus un coș cu ouă. Sângele acestuia a picurat peste coșul cu ouă, dându-le o culoare roșie.
De asemenea, tradiția creștină mai spune că Maria Magdalena a fost la procurorul roman pentru a-i spune că Iisus Hristos a înviat. La acel moment, ea ținea un coș cu ouă în mână, iar procurorul i-a cerut ca acestea să se înroșească pentru a se încrede în cuvintele sale.
Pe loc, ouăle din coș au devenit roșii, confirmând Învierea Mântuitorului.
De-a lungul timpului, popoarele din Asia și Europa au fost cele care au păstrat această tradiție.
Creștinii vopsesc ouăle în roșu de Paște pentru a simboliza atât focul purificator, cât și sângele lui Iisus vărsat pe cruce pentru mântuirea oamenilor.
Ce semnifică ciocnitul ouălor?
Ciocnirea ouălor marchează sacrificiul divinității primordiale și respectă reguli stricte.
O persoană mai în vârstă, adesea bărbatul, ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, rostind formula consacrată „Hristos a înviat”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat”.