În urmă cu șapte ani, Rusia a provocat o undă de șoc în întreaga lume prin anexarea Crimeei, în data de 18 martie 2014. Un eveniment care a repercutat până în prezent, servind ca precursor al conflictului din estul Ucrainei. Și generând o confruntare de lungă durată între Rusia și Occident.

De la sancțiuni, provocări militare și până la manipularea alegerilor, evenimentul a modelat evoluția crizelor dincolo de Europa de Est, inclusiv pînă în SUA.

Anexarea Crimeii de către Rusia s-a desfășurat cu viteza fulgerului. Chiar după revoluția Euromaidan de la Kiev, care a dus la răsturnarea președintelui Viktor Ianukovici în 2014, proteste anti-Maidan au izbucnit imediat la Sevastopol.

În câteva zile, așa numiții „omuleți verzi” (soldați ruși cu uniforme fără însemne) au pus mâna pe clădirea parlamentului Crimeei din capitala regională Simferopol. Și au preluat controlul asupra locurilor strategice din peninsulă.

Un guvern pro-rus a fost instalat în Crimeea și a declanșat un referendum asupra statutului politic al peninsulei, la 16 martie. Potrivit Moscovei, 97% dintre oameni au votat pentru Crimeea parte a Rusiei. Două zile mai târziu, în ciuda protestelor privind legalitatea referendumului, Crimeea și Sevastopolul au fost alipite la Federația Rusă, la 18 martie.

După ce Moscova a anexat Crimeea, rebelii separatiști și-au făcut apariția în toată regiunea Donbas, din estul Ucrainei ( de unde provenea Ianukovici).

În contextul aniversării celor șapte ani de la anexarea Crimeeii, Ianukovici rămâne bine-mersi în Rusia, Crimeea rămâne și ea sub controlul rus. Iar conflictul din estul separatist al Ucrainei continuă, deși la o intensitate mai mică, după ce a luat mii de vieți.

Lecții învățate

Se poate spune că există câteva lecții care pot fi trase din ce s-a întâmplat acum șapte ani. Prima este că anexarea Crimeii de către Rusia era previzibilă.

Cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să preia controlul asupra peninsulei, oamenii obișnuiți din Crimeea considerau că separarea peninsulei de Ucraina va avea loc cât de curând. Este clar că astfel de avertismente nu au fost doar ipotetice, ci au indicat mai degrabă un plan de acțiune premeditat de Moscova, dacă Ianukovici va fi îndepărtat de la putere.

Nu ar fi putut exista o implementare tactică rapidă a anexării Crimeii, de la organizarea protestelor, până la desfășurări militare, fără o strategie clară a Kremlinului. O astfel de strategie era previzibilă și în contextul imperativelor geopolitice ale Rusiei.

De la războiul cu Georgia, din 2008, Rusia a arătat clar că are o toleranță redusă față de statele orientate spre Occident din fosta periferie sovietică. Un guvern pro-occidental la Kiev constituia o amenințare strategică pentru Moscova.

Mai ales că un astfel de guvern făcuse din integrarea în UE și NATO prioritatea sa de politică externă. Prin urmare, Moscova a considerat că nu are de ales decât să răspundă prin a opri Ucraina de la inversarea orientării sale spre Occident.

Sau, măcar, să facă în așa fel încât lucrurile să fie cât mai dureroase pentru Kiev. Următorul răspuns al Moscovei a venit în estul Ucrainei, care avea elemente pro-ruse puternice, chiar dacă nu la fel de pronunțate ca în Crimeea. Moscova a susținut entitățile separatiste din Donetsk și Luhansk, dar a făcut-o indirect și neoficial. Rusia nu a făcut aici pasul complet al anexării, deoarece sprijinul local era clar mult mai mic.

Astfel, acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina au fost atent calibrate cu ceea ce Moscova a considerat gestionabil atât la nivel tactic, cât și strategic.

Având în minte nu doar populația internă, ci și repercusiunile potențiale ale Occidentului, dacă Rusia ar fi mers prea departe. Aceasta este o lecție importantă, nu doar pentru analiza acțiunilor militare rusești de la acea vreme, ci și pentru anticiparea oricăror intervenții militare ulterioare ale Rusiei.

O ultimă lecție din Crimeea, poate cea mai evidentă, este că lumea este extrem de interconectată. Conflictul ucrainean a alimentat parțial intrarea Rusiei în conflictul sirian, un an mai târziu, iar confruntarea Moscovei cu Occidentul a fost un factor major în amestecul rus în alegerile din SUA, din 2016.