Programul Misiunii cuprinde vizitarea celui mai mare târg ITC din America de Sud, BITS (Business IT Exhibition and Conference South America), din Porto Alegre, în 15 şi 17 mai, şi participarea la seminarii de match-making cu firme software, în Sao Paolo, în intervalul 19 – 22 mai. Cele două sesiuni de match-making au fost organizate cu sprijinul asociaţiilor de IT braziliene cu care ARIES are relaţii de colaborare ca urmare a întâlnirilor realizate cu ocazia misiunii economice din 2011.
Firmele româneşti participante la misiunea economică din Brazilia vor fi Arobs, Transilvania Software şi Transilvania Software din Cluj, Dapredi Soft Systems din Timişoara, Arhipelago Interactive din Iaşi, Class It Outsourcing, Gersim Impex şi 3SCC din Bucureşti. Condiţiile de participare pentru firmele româneşti sunt aceleaşi ca pentru toate misiunile economice şi târgurile din străinătate organizate de ARIES, respectiv se decontează de către Guvern 50% din costurile de transport şi cazare pentru o persoană/firmă şi 100% din costurile de organizare seminarii şi zborurile interne.
BITS este un eveniment organizat de Hanover Messe (Germania) după modelul CeBit şi are un caracter internaţional. ARIES este cea mai mare organizaţie creată pentru industria IT&C din România cu patru filiale zonale, la Timişoara, Braşov, Cluj şi Craiova şi cu peste 250 firme membre în toată ţara. Considerată cea mai mare asociaţie de acest gen din sud-estul Europei, cu o istorie activă de 20 ani, ARIES organizează anual evenimente de promovare a produselor şi serviciilor firmelor membre pe pieţele externe de pe toate continentele.
Sursa: Agerpres
Şapte firme româneşti de software caută parteneri în Brazilia
13 mai 2012, 12:00
Ultima modificare în 13 mai 2012, 15:00
Şapte firme româneşti de software vor participa, în perioada 13 - 23 mai 2012, la o misiune economică în Brazilia, organizată de Asociaţia Română de Industrie Electronică şi Software (ARIES) şi sponsorizată parţial de Guvern, cu sprijinul CRPC şi DCE (Ministerul de Externe), informează un comunicat al ARIES.
Etichete: brazilia,
parteneriat,
software
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook