"Este vorba despre şapte ministere care au fost practic uitate, nu au avut negocieri speciale pentru a negocia creşterea grilelor, cum ar fi Cultura, Comunicaţii, Transporturi, Tineret şi Sport. Ministerul Muncii are şi el o grilă uitată în timp. Sunt în total şapte ministere în această situaţie.Ministerul Economiei şi-a rezolvat lucrurile puţin mai devreme. N-am vrea sa inducem ideea că fiecare ar trebui să se ducă ba în Parlament ba pe unde poate ca să îşi crească grilele ci să avem o abordare unitară la nivelul administraţiei", a afirmat Pîslaru.
Potrivit acestuia, în urma dezbaterii publice, s-a constatat că în structura administraţiei publice centrale au apărut zeci de noi structuri asimilate, care nu au fost avute în vedere în reforma privind stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului.
"Ordonanţa este un proiect pus în dezbatere şi am început să primim opinii. În anumite locuri am descoperit că faţă de ce ştiam noi din structura administraţiei publice centrale au apărut noi structuri asimilate între timp. Am descoperit că sunt câteva zeci de structuri asimilate pe care noi nu le aveam în vedere în această reformă legată de alinierea cu nivelul acela mediu de 70% din Secretariatul General al Guvernului. Este un lucru foarte important pe care îl vom clarifica în zilele următoare. Ar trebui să le creştem salariile la 70% din Secretariatul General al Guvernului şi nu o vom face, pentru că nu aveam în vedere practic ridicarea tuturor instituţiilor care sunt asimilate cu ministerele ci mai ales aparatele centrale şi structurile care sunt cheie pentru politicile publice. E o serie întreagă de instituţii asimilate care prin statutele lor de prin ţară sau ulterior şi-au asimilat grilele de salarizare ale administraţiei centrale, care nu fac parte din administraţia publică centrală, diverse institute, centre de perfecţionare, vreo 57 de instituţii. În Ordonanţă schimbăm, ca în loc să avem o exprimare vagă – organisme de specialitate – vom evidenţia în mod clar la cine ne referim", a spus ministrul Muncii, subliniind că cei la care se vor aplica creşterile vor trebui să aibă în spate planuri strategice instituţionale prin care să se vadă şi o reformă.
Conform Notei de fundamentare, proiectul de Ordonanţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează, printre altele, eliminarea diferenţelor de salarizare pentru funcţii egale şi muncă egală în cadrul aceleiaşi unităţi, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unităţii / instituţiei, pentru toate familiile ocupaţionale, în limita alocărilor bugetare. În Administraţia publică centrală – aparatul central eliminarea diferenţelor de salarizare se va realiza prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Măsura nu se aplică structurilor teritoriale.