Criza financiara globala a evoluat catre o recesiune mondiala, iar analistii spun ca actuala situatie economica dificila este mai grava decat cea din anii '30. Cine este responsabil? Explozia bulei imobiliare si pierderea increderii de pe pietele financiare nu au fost cauzate de o singura decizie. Analistii au incercat sa-i descopere pe cei care sunt responsabili pentru criza economica de acum. 1. Dick Fuld, Lehman Brothers Dick Fuld, multimiliardar in var
Criza financiara globala a evoluat catre o recesiune mondiala, iar analistii spun ca actuala situatie economica dificila este mai grava decat cea din anii ’30. Cine este responsabil?
Explozia bulei imobiliare si pierderea increderii de pe pietele financiare nu au fost cauzate de o singura decizie. Analistii au incercat sa-i descopere pe cei care sunt responsabili pentru criza economica de acum.
1. Dick Fuld, Lehman Brothers
Dick Fuld, multimiliardar in varsta de 62 de ani, a fost director al Lehman Brothers si este cel caruia i s-au reprosat o serie de erori, in special aceea de a expune grupul bancar unor datorii ipotecare subprime toxice. Cu ceva timp inainte de falimentul LB, o serie de cumparatori au fost interesati de preluarea bancii insa Fuld nu a vrut sa o vanda la pretul oferit. Analistii considera ca daca ar fi acceptat o eventuala preluare, grupul ar fi putut fi salvat. Falimentul Lehman Brothers a declansat cea de-a doua faza a crizei si a pus bazele recesiunii mondiale.
2. Henry Paulson, fost secretar al Trezoreriei Americane
Anatole Kaletsky, analist la Times, observa faptul ca Trezoreria Americana a luat o decizie care a pus in pericol stabilitatea economiei mondiale, pentru a atinge un obiectiv politic. Aceasta decizie a fost luata pentru a arata ca administratia Bush poate actiona in cazul falimentului unei mari banci de investitii.
Henry Paulson a pus in aplicare un plan care sa salveze sistemul bancar american, pe considerentul ca o institutie financiara precum Lehman Brothers era prea mare ca sa cada. Planul lui Paulson nu a facut altceva decat sa distruga increderea in institutiile financiare din intreaga lume si scaderea consumului.
3. Alan Greenspan, Rezerva Federala
Exista deja o serie de experti care, la momentul declansarii crizei, l-au aratat cu degetul pe fostul sef al Fedului. Acesta a redus dobanda de politica monetara aproape de 0% dupa atentatele de la 11 septembrie, inundand lumea de bani disponibili in mod facil si declansand un „tsunami al creditului”.
In octombrie 2008 acesta a declarat: „Am facut o eroare estimand ca interesul bancilor era acela de a fi cat mai bine plasate pentru a-si proteja actionarii”. Expertii considera ca greseala lui Greenspan a fost aceea de a estima in mod eronat ca atentatele de la 11 septembrie ar fi putut determina o recesiune si a largit creditul mult prea rapid.
4. Fred Goodwin, Royal Bank of Scotland
Goodwin este acuzat ca a adus cea mai mare banca a Marii Britanii in pragul falimentului. Institutia a anuntat pierderi de 28 de miliarde de lire sterline, cea mai mare pierdere din istoria britanica, iar analistii estimeaza ca in curand va fi nationalizata complet.
Goodwin a preluat conducerea RBS in 2000 si s-a lansat rapid in „cheltuieli nebune”: 26 de banci achizitionate in 7 ani, pentru o suma totala de 35 de miliarde de lire. Pentru toate aceste achizitii, Goodwin a primit salarii si bonusuri in valoare de milioane de lire.
5. Gordon Brown, premier al Marii Britanii
Brown a prezis criza financiara in cadrul unui discurs tinut in fata studentilor de la Harvard, in urma cu 10 ani. Insa nu a facut nimic pentru a o evita. Expertii in economie ii rerposeaza premierului britanic ca a favorizat schimbarile de pe piata imobiliara britanica, care au degenerat intr-una dintre cele mai severe crize imobiliare din lume.
6. Hank Greenberk, AIG
Greenberg, director al AIG, este seful unui grup ce a primit un ajutor financiar din partea statului american care s-a ridicat la ordinul zecilor de miliarde de dolari. In septembrie 2008, Greenberg a facut un apel catre guvernul american pentru obtinerea unui sprijin, afirmand ca „AIG este o companie sanatoasa, financiar vorbind, mai putin in ceea ce priveste lichiditatile. Nicio organizatie din lume nu are o diversitate a riscului ca cea pe care o are AIG. Este o companie care deschide pietele – a o lasa sa cada ar fi o grava eroare”.
7. George W. Bush, fost presedinte al Statelor Unite
Fostul presedinte american este vinovat ca, desi a condus tara intr-o perioada infloritoare, in timpul lui au fost semanate semintele crizei fara ca acesta sa ia absolut nicio masura privind catastrofa financiara care se va produce spre finalul mandatului sau. Intr-unul din discursurile de final, Bush a aratat ca intreaga vina este purtata de liderii de pe Wall Street, care au creat instrumente financiare fanteziste. Bush este acuzat ca a inceput un razboi ale carui costuri se ridica la o suma de ordinul miilor de miliarde de dolari.
Sursa: L’Echo