„Am intrat în reorganizare în 7 decembrie şi prima adunare a creditorilor va avea loc în luna martie. Administratorul judiciar este o companie din Bacău. Deocamdată se discută mai multe strategii, inclusiv reducerea preţurilor. Acum, preţurile încep de la 1.800 euro/mp“, a declarat pentru Capital Gabriela Paisu, directorul financiar al Ibiza Group România.
Alpha Bank, care are o expunere de circa 44 mil. euro pe acest proiect, a depus ieri pe masa judecătorilor cererea de insolvenţă a companiei care se va judeca în 9 mai 2012. Grecii de la Alpha Bank sunt într-un adevărat proces de curăţare al portofoliului de active toxice, mişcare începută odată cu solicitarea insolvenţei în cazul Asmita Gardens, de unde au de recuperat 70 mil. euro.
Spaniolii de la Ibiza Group nu stau foarte bine la capitolul vânzări, după ce în trei ani nu au reuşit să vândă decât 89 de locuinţe. Dezvoltatorul a finalizat 304 apartamente de lux în noiembrie 2008, când criza se instalase deja, iar apetitul cumpărătorilor începea să se estompeze.
În octombrie anul trecut, oficialii companiei declarau pentru Capital că finanţatorii sunt dispuşi să aştepte pentru că acum nu sunt clienţi şi că nu au fixată o ţintă de vânzări pentru că piaţa este blocată.
Începutul de an a venit ca un fulger pentru dezvoltatorii cu probleme. Numai luna aceasta au intrat în „default“ trei ansambluri rezidenţiale: Alia Apartaments (aflată sub incidenţa concordatului preventiv), Laguna Residence (în executare silită) şi Citadella Titan, a cărei dezvoltatori şi-au solicitat propria insolvenţă.
Citeşte şi Piaţa imobiliară intră sub semnul curăţeniei totale