Cele mai recente date au arătat că această țară din nordul Europei oferă cele mai slabe indemnizații de șomaj. Analiza datelor oficiale OCDE, puse la dispoziție de Partidul Național Scoțian (SNP), a arătat că Regatul Unit are cea mai proastă plasă de siguranță pentru șomeri, fiind cu mult în urma omologilor săi europeni, informează Euronews.
Regatul Unit oferă un ajutor în valoare de 17% din veniturile anterioare
După două luni de șomaj, Regatul Unit oferă cetățenilor săi un ajutor în valoare de 17% din veniturile anterioare, comparativ cu 90% în Belgia. Rata din Regatul Unit este substanțial mai mică decât în orice altă țară din nord-vestul Europei, inclusiv din Luxemburg (85% din veniturile anterioare), Norvegia (78%), Danemarca (78%), Islanda (75%), Elveția (74%), Suedia (72%) , Olanda (69%), Franța (66%), Germania (66%), Finlanda (57%), Austria (57%) și Irlanda (54%). Un motiv pentru care Marea Britanie a fost comparată cu aceste țări este că ele sunt asemănătoare cu Regatul Unit în ceea ce privește dezvoltarea economică.
Conservatorii au rupt rețeaua de securitate socială
„Conservatorii au rupt rețeaua de securitate socială, iar Partidul Laburist pro-Brexit înrăutățește situația”, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Național Scoțian. Analiza făcută de PNS, pro-UE, a constatat că Regatul Unit a avut cele mai slabe indemnizații de șomaj dintre omologii săi europeni pentru fiecare an al secolului XXI. Şomajul în Marea Britanie este mai mic decât media zonei euro, situându-se la 4% în mai 2023, comparativ cu 6,4% în zona euro.
Informațiile vin pe fondul unei polemici aprinse pe tema nivelurilor sprijinului de stat pentru gospodăriile cu venituri mai mici, pe fondul inflației puternice. Începând cu 2010, conservatorii britanici au redus rețeaua de securitate socială a Regatului Unit; a fost introdus un plafon pentru beneficii celor care au doi copii; o taxă pe dormitor (care reduce beneficiile dacă locuiesc într-o casă cu un dormitor suplimentar); au fost înghețate alocațiile locale pentru locuințe și a fost redus creditul universal. Cu toate acestea, Partidul Laburist, de opoziție – care speră că va câștiga viitoarele alegeri generale – a provocat recent proteste, spunând că va păstra multe dintre aceste politici.
Statele cele mai „prietenoase” cu șomerii
Statele nordice sunt considerate de departe cele mai „prietenoase” cu șomerii. Într-un top realizat de revista Forbes în 2019, podiumul era ocupat în întregime de statele nordice, cu Norvegia (78%), Danemarca (78%), Islanda (75%). De exemplu, în Norvegia șomerii primesc 78% din salariul precedent pentru o perioadă de 500 de zile. În Finlanda procentul scade până la 57 % din veniturile anterioare în cazul unui muncitor de rând, iar ajutorul de șomaj este acordat pentru o perioadă de un an. Aici sistemul de plată este diferit, corelandu-se suma primită cu nivelul anterior al venitului.