Contrar recomandărilor internaționale, în România indicatorii de măsurare a sărăciei energetice se bazează exclusiv pe măsurarea veniturilor gospodăriilor, nu și pe ponderea cheltuielilor cu energia în veniturile familiilor, ori pe starea tehnică a locuinței și necesarul de căldură. În practică, indicatorii de venit se traduc numai prin ajutoarele de încălzire acordate de Ministerul Muncii (prin agențiile teritoriale) și prin tarifele sociale la energie electrică, mai reiese din studiul citat, lansat de Centrul pentru Studiul Democrației.

Legislația secundară emisă de Autoritatea Națională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu prevede alte măsuri, non-financiare, de protecție. În plus, în pofida dispozițiilor legale în acest sens, care datează din 2012, Planul Național de Acțiune în caz de Sărăcie Energetică nu a fost elaborat (existând contradicții în lege vizavi de cine ar trebui să îl elaboreze) și nici criteriile prin care consumatorii pot fi considerați vulnerabili, în funcție de vârstă sau de starea de sănătate.

 Studiul constată că peste 50% din cuantumul ajutoarelor de încălzire acoperă încălzirea cu lemne, sprijinul pentru încălzirea cu energie electrică având o pondere de doar 2% din total. În plus, 56% din cuantumul ajutoarelor acordate merge către cele mai sărace 20% dintre gospodării. Deși aproape un sfert din cuantumul ajutoarelor este direcționat către gospodăriile cele mai sărace, cu un venit de până la 155 lei pe membru de familie, datele arată că aproximativ 70% din gospodăriile cu astfel de venituri nu primesc niciun ajutor. Datele demonstrează că sistemul de acordare a ajutoarelor nu identifică în mod adecvat consumatorii aflați în dificultate, iar peste jumătate din gospodăriile care primesc ajutoare se află în pragurile de venit superioare. În plus, această situație presupune un efort administrativ disproporționat de mare pentru gospodăriile cu veniturile mai mari și care primesc ajutoare mici.

 În ceea ce privește tariful social la energie electrică, 12% din populația României beneficiază de această facilitate. Totuși, pe baza datelor aferente a trei zone de distribuție, constatăm că 42% din gospodăriile care solicită tariful social nu își dimensionează corect consumul și depășesc pragul minim de consum prevăzut de lege, aplicându-li-se în consecință, în mod automat, tarife peste nivelul social.

 

 Studiul propune numeroase modificări legislative și de politici publice, pornind de la prioritizarea elaborării  Planului Național de Acțiune în cazuri de Sărăcie Energetică, de către o echipă care să implice toți actorii relevanți, de la ministere, la furnizori și ONG-uri, sub coordonarea ANRE. Printre recomandări se regăsește și actualizarea indicatorilor de măsurare a sărăciei energetice precum și a mecanismelor instituționale de evidență și control pentru persoanele afectate.

 O altă propunere se referă la actualizarea reglementărilor privind tariful social, astfel încât consumatorii să fie avertizați atunci când depășesc limita de consum până la care  legea permite acordarea acestui tip de tarif. În plus, autorii atrag atenția asupra problemei electrificării celor aproximativ 100.000 de locuințe neelectrificate. Situația acestora este neclară din cauza cifrelor contradictorii referitoare la numărul și costurile necesare, menționate în hotărârile de guvern în vigoare.

 
Centrul pentru Studiul Democrației (CSD), fondat în 2006 de Facultatea de Științe Politice a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a examinat subiectul sărăciei energetice și consumatorului vulnerabil din România, într-un proiect de cercetare susținut de Enel România. De-a lungul a patru luni, cercetătorii au analizat literatura de specialitate, legislația românească și europeană, precum și date statistice neprelucrate până acum în România. Au fost examinate subiecte precum ajutoarele pentru încălzire, tariful social la energie electrică, barierele în calea accesului la electricitate și alte mijloace financiare și non-financiare de protecție a consumatorului vulnerabil.