Scaderea nivelului de trai in ultimul an este confirmata si de barometrul de opinie publica realizat de The Gallup Organization Romania, la cererea Fundatiei pentru o Societate Deschisa, in luna mai a acestui an. Efectuat doar cu o luna mai devreme, barometrul de incredere a consumatorului realizat de GfK Romania ilustra aceeasi dinamica a perceptiei populatiei privind calitatea vietii. Totusi, proportia celor care considera ca traiesc mai prost in prezent decat in urma cu un an de zile este ceva mai mica in ultimul sondaj. 39% din cei intervievati au raspuns in luna mai ca traiesc mai prost in prezent, fata de 50% in luna aprilie. Este posibil, dupa cum afirma Cosmin Alexandru, director GfK Romania, ca numarul mare al celor nemultumiti din luna aprilie sa fie influentat de cheltuielile mult mai mari din timpul iernii, iar o data cu reducerea costurilor pentru intretinere, sa apara o nota de optimism. Nu trebuie uitat ca o buna parte din populatie isi asigura cele necesare traiului din productia propriei gospodarii. Situatia generala a economiei este privita prin prisma propriului buzunar. si in ultimul sondaj se constata o crestere importanta a celor nemultumiti, mai ales in ultimul an. Aproape 40% considera ca situatia economica a Romaniei s-a inrautatit dupa venirea la putere a actualului guvern. Principalele cauze care au condus la inrautatirea situatiei din ultimul an sunt mentionate in ordine: scaderea veniturilor, cresterea preturilor si lipsa unui loc de munca.
Din sondajul realizat de Gallup Romania rezulta ca majoritatea romanilor isi doresc o societate mai omogena, fara inegalitati mari intre venituri. Perceptia populatiei asupra inegalitatii sociale este importanta, pentru ca o crestere a inegalitatii duce la scaderea solidaritatii si increderii intre membrii societatii. Rezultatele studiului indica un procentaj de 60% din respondenti care percep societatea romaneasca din prezent ca fiind extrem de inegala: cei mai multi dintre membrii ei sunt foarte saraci, iar o mica parte sunt extrem de bogati.
Realitatea este apropiata de perceptia populatiei. Conform ultimelor sondaje realizate de GfK, 10% din populatie conteaza cu 50% din totalul cheltuielilor pentru achizitiile de marfuri, ceea ce reflecta diferentele dintre venituri. Din acest punct de vedere sunt surprinzatoare rezultatele comparatiei dintre prezent si estimarea a ce va fi peste zece ani: 51% din respondenti cred ca societatea romaneasca va avea o structura a veniturilor asemanatoare sau chiar mai uniforma decat inainte de 1990. Doar 35% sunt de parere ca raportul inegalitatilor va fi mai mare decat in perioada comunista. Comparatia dintre prezent si estimarea a ce va fi peste zece ani indica faptul ca marea majoritate a celor intervievati (89%) sunt de parere ca gradul de inegalitate va scadea (31%) sau va ramane constant (58%). Societatea ideala este, conform a 80% din respondenti, o societate in care cei mai multi dintre membri sunt apropiati de medie. 44% din cei intervievati prefera o societate in care exista grade variate de saracie, insa in care gradele de bogatie sunt limitate (bogati, dar nu foarte bogati).

Salariul minim: cinci milioane de lei pe luna

La intrebarea cat ar trebui sa fie de mari salariile lunare nete pentru diferite categorii profesionale, raspunsurile indica tendinta de reducere a diferentelor intre veniturile mici si mari. Interesant ca salariul minim, in cazul muncitorilor necalificati sau vanzatorilor, este considerat la nivelul a cinci milioane de lei lunar, chiar mai mare decat salariul mediu net pe economie din prezent. Pentru categoria profesionala din care face parte cel intervievat, si remunerat in medie cu trei milioane de lei (sub actualul salariu mediu), respondenti considera ca ar trebui sa primeasca dublu, adica sase milioane de lei net. Aceste estimari sunt corelate cu necesitatile proprii, pentru satisfacerea nevoilor minime de trai. La intrebarea cat anume ar trebui sa plateasca impozit o persoana, chiar pentru un salariu de cinci milioane lei, 57% din populatie considera ca nu ar trebui sa se plateasca impozit. La salariile care depasesc zece milioane lei, 15% dintre respondenti considera ca nu ar trebui impozitate. Se observa ca valorile indicate sunt, chiar si in cazul veniturilor foarte ridicate, mult sub valorile reale impozitate in Romania. Concluziile studiului arata ca cei mai multi dintre oameni percep clar cresterea inegalitatii si isi doresc ca societatea sa fie caracterizata din nou de venituri apropiate, in special prin majorarea salariilor mici. In ciuda datelor statistice care demonstreaza o polarizare din ce in ce mai mare a societatii din punctul de vedere a veniturilor, majoritatea isi doreste o uniformizare.
In lista problemelor cu care se confrunta Romania, coruptia este situata pe locul trei (cu 30% mentionari), dupa saracie (mentionata de 61% din populatia cu drept de vot) si lipsa locurilor de munca (42%). Interesant este ca cei care considera coruptia drept cel mai mare flagel sunt persoane bine informate, cu nivel de pregatire peste medie, locuiesc in mediu urban si au varsta sub 45 de ani. Din acest punct de vedere, raspunsurile sunt puternic diferentiate. Coruptia este perceputa, in general, ca fiind generalizata si se manifesta la toate nivelurile, pentru 80% din respondenti. Este de mentionat ca femeile, locuitorii din mediul rural, pensionarii, precum si persoanele cu nivel de scolarizare redus tind sa evite raspunsul la intrebarile legate de coruptie.

Cat ar trebui sa creasca salariile?

Profesia subiectului    Cat are in prezent?     Cat ar treui sa aiba?     Cu cat ar trebui sa
            (mil. lei)        (mil. lei)        aiba mai mult? (%)
muncitor necalificat    2            5            150
zilier            2            6            200
vanzator        2,5            5            100
muncitor calificat    3,4            6            71
tehnician        5            7            40
functionar        4            6            50
doctor            7            10            43
profesor        4            8            100
director al unei firme mici10            12            20
director al unei firme mari20            20        t0
primarttt10ttt10ttt0r
parlamentartt30ttt16ttt-47