Numărul de agenţii şi instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii va fi redus de la 33 la 20, iar comasarea acestora va determina reducerea personalului cu 20%, potrivit ministrului de resort, Ilie Sârbu.
„Din 33 de agenţii şi instituţii o să desfiinţăm 13. Noi aveam redus cu 21% personalul ministerului, iar prin contopirea asta o să mai reducem cu 20%”, a declarat Sârbu.
Premierul Emil Boc se va întâlni, sâmbătă şi dumincă, cu miniştri care au în subordine structuri şi agenţii guvernamentale, pentru a definitiva proiectul de reducere a numărului de agenţii până la jumătatea lunii august.Sârbu a menţionat că desfiinţarea şi comasarea agenţiilor sunt deja prevăzute în proiectul de ordonanţă privind descentralizarea unor activităţi şi reorganizarea structurilor din subordinea, din coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Agriculturii.
Potrivit ministrului Agriculturii, reducerea cu încă 20% a personalului este tot ceea ce poate face, în condiţiile în care agenţiile de plăţi care lucrează cu fonduri UE au nevoie de mai mulţi angajaţi, pentru a putea respecta cerinţele Comisiei Europene. El a precizat că numai la Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură ar mai fi nevoie de încă 2.000 de angajaţi.
SURSA: Mediafax