România dispune de un potenţial important, încă nevalorificat, dar pe care investitorii cu experienţă îl vizează: stocarea gazelor naturale în cavităţile saline.

Primii care au intuit importanţa acestui potenţial şi au marşat pe ideea dezvoltării unor capacităţi de stocare a gazelor în cavităţi saline sunt francezii de la Gaz de France (GdF). Tatonările în această direcţie au început încă din anul 1998, când, în colaborare cu Societatea Naţională a Sării, Salrom, singurul producător de sare din ţară, şi cu societatea Romgaz, GdF a realizat un studiu de fezabilitate privind posibilităţile de stocare a gazelor naturale în cavităţi saline. Studiul, explică Andrei Minciunescu, director tehnic al Salrom,  a inventariat toate cavităţile saline aparţinând societăţii, atât pe cele uscate, cât şi pe cele de exploatare a sării în soluţie.

„Analiza a evidenţiat că singurul zăcământ de sare, din cele existente în România, cu caracteristici optime pentru stocarea gazului natural, este cel de la Ocna Mureş, judeţul Alba, care se află la o adâncime
de peste 10.000 de metri“, a precizat Minciunescu. Restul zăcămintelor analizate s-a dovedit a nu îndeplini condiţiile de siguranţă necesare pentru stocarea gazelor, în principal din cauză că prezentau fisuri, neetanşeităţi, canale de comunicare între caverne.

La acea dată, estimările studiului au evidenţiat ca necesară o investiţie de 60 milioane de dolari, pentru execuţia, în zăcământul de la Ocna Mureş, a unor cavităţi destinate stocării, cu o capacitate aproximativă de 200 milioane de metri cubi (mc) de gaze naturale.

Demersul de la acea vreme s-a oprit la etapa studiului, dar ideea a revenit în forţă în contextul actual al pieţei gazelor, când se previzionează accentuarea dependenţei de importuri şi menţinerea trendului ascendent al preţului gazelor. Problema siguranţei în aprovizionare, devenită prioritate absolută la nivelul întregii Europe, după criza ruso-ucraineană, şi necesitatea unei fexibilităţi sporite în acoperirea cererii sezoniere de gaze au evidenţiat rolul-cheie al sectorului de înmagazinare. Stocarea în cavităţi saline poate reprezenta o piesă esenţială în securitatea energetică a României.

Target: creşterea capacităţii de înmagazinare

Recent, preşedintele GdF, François Cirelli, a arătat că dezvoltarea unor depozite de gaze în cavităţi saline reprezintă una din ţintele prin care grupul francez – acţionarul majoritar al distribuitorului Distrigaz Sud – intenţionează să îşi consolideze poziţia pe piaţa românească.

Grupul francez a încheiat cu Salrom, în luna ianuarie a acestui an, un acord privind realizarea unui depozit subteran de stocare a gazelor în cavităţi saline.

Pentru realizarea proiectului, primul de acest fel din România, GdF este dispus să arunce în joc 300 de milioane de euro. „Nivelul investiţiei va depinde de participaţia GdF în proiect“, a explicat Tristan Bosser, şeful de proiect din GdF, precizând că sumele alocate pentru proiect vor fi cuprinse în marja 150-300 milioane de euro. Depozitul ar urma să aibă o capacitate anuală de stocare de 200-400 milioane mc şi ar putea deveni operaţional în aproximativ doi ani. Care va fi forma de asociere pentru un astfel de proiect nu s-a stabilit încă. „Lucrăm la memorandumul prin care vom propune variante posibile de asociere şi care probabil se vor concretiza într-un parteneriat public-privat“, a declarat Corneliu Condrea, director general în Ministerul Economiei şi Finanţelor. Parteneriatul ar putea cuprinde, alături de  GdF, societatea Salrom şi producătorul de gaze Romgaz. Trebuie spus că acordul semnat la începutul anului între GdF şi Salrom, cu privire la acest proiect, a fost avizat inclusiv de Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, care este concesionarul zăcămintelor de sare.

Una din problemele care trebuie clarificate pentru a putea analiza variantele de asociere este cea legată de viitorul Salrom, mai bine zis de perspectivele de privatizare. „Zilele acestea discutăm cu reprezentanţii AVAS pentru a lămuri care este strategia de privatizare pentru Salrom şi care este varianta optimă pentru ca în zona vizată – câmpul de sare Războieni de la Ocna Mureş – să se dezvolte acest depozit de înmagazinare. Până la urmă, este vorba de securitatea energetică“, a precizat Condrea.

Ar fi de subliniat aici că de privatizarea Salrom se vorbeşte de mai bine de şapte ani, dar nici acum nu se ştie când şi cum va fi realizat acest proces. Între timp, societatea, singura din domeniul minier care nu a beneficiat, după 1989, de subvenţii pentru exploatare sau modernizare, se descurcă aşa cum poate. Restructurarea a rezolvat problema costurilor curente, dar nu şi pe aceea a surselor de finanţare pentru retehnologizare, astfel că societatea nu îşi poate asigura mai mult de 50% din necesarul anual de investiţii. Or, utilizarea cavităţilor saline epuizate drept zone de stocare, fie pentru gaze, ca în cazul proiectului în discuţie, fie pentru deşeuri inclusiv radioactive, fie pentru produse petroliere ar reprezenta o sursă considerabilă de venituri pentru societate.

Ce facem cu saramura?

O altă problemă la care se caută încă răspuns pentru a putea dezvolta proiectul este cel al mixturii de apă şi sare rezultate. Realizarea cavităţilor de stocare se creează prin injectarea apei, care dizolvă o parte din sare, rezultând saramura care poate fi utilizată ca materie primă în industria chimică. Numai că principalul beneficiar al acesteia este societatea Upsom Ocna Mureş, controlată de compania Indian England, care se confruntă cu dificultăţi financiare. „E o mare problemă ce vom face cu cantităţile suplimentare de saramură rezultate din crearea depozitului. Proiectul va dura cel puţin zece ani, ceea ce înseamnă că Salrom ar trebui să conteze pe o strategie a Upsom care să îi garanteze preluarea saramurii“, a explicat Minciunescu.

România are în prezent o capacitate de înmagazinare  a gazelor naturale de 2,55 miliarde mc, realizată exclusiv în depozite de tip depletat (în foste zăcăminte gaziere sau câmpuri petroliere) şi, conform strategiei energetice, până în anul 2012, va creşte la aproape patru miliarde mc.

300 milioane de euro este dispus să investesacă grupul Gaz de France pentru dezvoltarea unor capacităţi de stocare a gazelor naturale în cavităţi saline

Avantajele salinei

• Sarea are proprietăţi elasto-plastice, ceea ce o face să reziste la presiuni ridicate.

• Spre deosebire de înmagazinarea în depozite depletate, cea în cavităţi saline prezintă avantajul major al rapidităţii în operare. Flexibilitatea este sporită, permiţând intervenţii de termen scurt (zilnic, săptămânal), deoarece nu sunt necesare perioade de egalizare a presiunilor între cicluri (injecţie-extracţie).

• Înmagazinarea se face în cavităţi aflate la adâncimi mari, care sunt impermeabile şi neporoase, nepermiţând nici o scurgere de gaze.

PALMARES ŞI PLANURI

Cu o experienţă de peste 50 de ani în domeniul operării capacităţilor de înmagazinare, grupul francez deţine azi 12 depozite de gaze naturale, în Franţa, cu o capacitate utilă de 9,5 miliarde mc. GdF se poziţionează astfel pe locul doi în Europa ca operator de înmagazinare. Din cele 12 depozite, trei sunt în cavităţi saline. În România, GdF este singurul operator privat de înmagazinare, fiind acţionar majoritar al societăţilor Amgaz (65%) şi Depomureş (59%). Aceşti doi operatori au o capacitate de stocare de 50 milioane mc, respectiv 300 milioane mc. GdF intenţionează să crească aceste capacităţi de înmagazinare, până în 2012, la 300 milioane mc pentru Amgaz şi la 600 milioane mc pentru Depomureş, investind aproximativ 100 milioane de euro.