Franţa nu se va limita doar la ”a vorbi” despre taxarea tranzacţiilor financiare, ci o ”va aplica”, a declarat marți preşedintele Nicolas Sarkozy, citat de AFP.
”Am văzut că au existat numeroase comentarii cu privire la dorinţa Franţei de a taxa tranzacţiile financiare şi la faptul de a şti dacă Franţa trebuie să facă acest lucru singură sau împreună cu alţii”, a spus Sarkozy.
În opinia sa, ”chestiunea” este extrem de prost pusă. Franţa vrea să aplice taxarea tranzacţiilor financiare alături de alţii, vrea, potrivit președintelui, ca acest lucru să se întâmple, iar pentru asta nu se va limita doar la a vorbi, ci o va aplica.
Luni, Sarkozy s-a aflat la Berlin pentru a discuta cu cancelarul german Angela Merkel înaintea summitului european de la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit Agerpres. El a reiterat cu această ocazie promisiunea de a face tot posibilul pentru ca această taxă să fie adoptată în Franţa.
Angela Merkel a declarat că dorinţa lui Sarkozy de taxa tranzacţiile financiare este ”o iniţiativă bună” şi că, personal, este în favoarea ei, chiar dacă ”nu există consens” pe acest subiect în guvernul său. Ea şi-a reafirmat preferinţa pentru o acţiune concertată la nivel european.