Uniunea Europeana (UE) si Rusia si-au reluat relatiile formale, miercuri, cu ocazia unei intalniri in cadrul careia presedintele Frantei Nicolas Sarkozy si omologul sau rus Dmitry Medvedev au discutat cele mai importante aspecte ale unui viitor comun.
In cadrul conferintei internationale ce s-a desfasurat in statiunea Evian din sud-estul Frantei, presedintele Frantei a facut apel la „reconstructia totala a structurii europene de aparare. Sarkozy a propus si un summit al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, care ar trebui sa aiba loc la sfarsitul anului viitor, „pentru a se discuta propunerile Rusiei si cele ale Uniunii Europene cu privire la un nou concept de aparare pan-Europeana”.
La randul sau, presedintele Medvedev a solicitat stabilirea unui „forum special, la care sa poata lua parte liderii tuturor statelor europene si liderii organizatiilor cheie din zona Euro-Atlantica”. Obiectivul acestui forum ar fi discutarea noului Tratat de Securitate Europeana, ace ce a fost prima data propus de catre Medvedev cancelarului german Angela Merkel in luna iunie.
„Regiunea Euro-Atlantica are nevoie de o agenda pozitiva azi”, a spus Medvedev. „evenimentele din Caucaz au dovedit corectitudinea ideii unui nou Tratat de Securitate Europeana”, a adaugat acesta.
Medvedev a precizat ca tratatul pe care il propune contine cinci capitole, inclusiv „afirmarea clara a inadmisibilitatii uzului de forta, sau a amenintarii cu forta in cadrul relatiilor internationale”. O alta clauza va stabili ca niciun stat sau organizatie internationala nu va avea dreptul exclusiv de a mentine singura pacea si stabilitatea in regiune, clauza aplicabila si pentru Rusia.
Presedintele Frantei s-a aratat receptiv la aceste idei si a declarat ca este pregatit sa poarte discutii pe aceasta tema cu Rusia, intrucat securitatea in Europa si dincolo de aceasta este un interes comun.
Pe de alta parte, presedintele Medvedev a profitat de aceasta ocazie pentru a se plange de extinderea NATO in apropierea granitelor Rusiei. „Alianta isi muta infrastructura militara chial la granitele noastre. In mod natural, indiferent de declaratii, privim aceste actiuni ca fiind indreptate impotriva Rusiei”, s-a plans presedintele Medvedev. Acesta a precizat totusi ca Moscova nu este interesata de o confruntare, deoarece dezvoltarea Rusiei este posibila numai in conditiile unor relatii internationale transparente si egale.
Sursa: DW