Sarmale în foi de viță
Pentru unii, sarmalele în foi de viță sunt superioare față de cele în foi de varză. Dacă te numeri printre ei, această rețetă este ideală pentru masa de Paște. La această vreme, frunzele de viță sunt perfecte pentru sarmale. Dacă nu găsești frunze de viță proaspete, poți apela la cele conservate în borcan.
Ai nevoie de:
- 40 de frunze de viță de vie
- 500 g carne tocată de porc și vită
- 1 ceapă
- 50 g orez
- 1 legătură mărar
- 1 legătură pătrunjel
- Cimbru
- Boia dulce
- 1 lingură de ulei
- Sare
- Piper
- Pastă de tomate
Foile de viță se spală cu apă rece, dacă sunt proaspete. Se taie codițele și se opăresc în apă clocotită pentru câteva secunde, să se înmoaie.
Ceapa se curăță și se pune la călit în ulei. Se adaugă orezul și se condimentează cu sare, piper și boia dulce. Se adaugă peste carnea tocată și se amestecă bine, adăugând și puțin cimbru.
Se umplu foile de viță de vie cu câte o lingură de compoziție și se înfășoară bine, închizând capetele spre interior.
Într-o oală se pune puțin ulei și câteva frunze de viță de vie. Se adaugă sarmalele și apă cât să le acopere. Se pun crenguțe de cimbru, mărar, pătrunjel tocat mărunt și pasta de tomate.
Se lasă la foc mediu 30-40 de minute, completând cu apă dacă este necesar.
Se termină de gătit în cuptor, unde vor sta cam o oră la 180 de grade. Se servesc cu smântână și pâine proaspătă.
Sarmale cu ciuperci – perfecte pentru vegetarieni sau cei care țin post
Pentru cei care nu consumă carne sau doar adoră ciuperci și sarmalele de post, această rețetă este ideală. Ciupercile sunt ideale ca umplutură pentru sarmale, alături de orezul condimentat.
Iată ingredientele de care ai nevoie:
- O varză murată
- 250 g orez
- 250 ciuperci la conservă
- 250 g ceapă
- 100 g morcov
- Sare
- Piper
- Mărar
- Cimbru uscat
- 250 ml pastă de roșii
Ceapa și morcovul se spală și se curăță. Ciupercile se scurg bine și se toacă. Ceapa se taie în cubulețe mici și morcovul se dă pe răzătoare. Într-o tigaie încăpătoare se pune puțin ulei și se călește ceapa. Se pune puțină sare și se adaugă și morcovul. Când s-au înmuiat legumele, se pun ciupercile toca
Se adaugă și orezul spălat bine și se condimentează cu sare, piper și boia dulce. Se adaugă și mărarul verde tocat mărunt.
Umplutura se lasă deoparte și frunzele de varză se curăță de nervuri. Se umple fiecare frunză de varză cu compoziție, băgând capetele înăuntrul fiecărei sărmăluțe formate.
Se pun câteva frunze de varză pe fundul unei oale și se așează sărmăluțele în formă circulară. Se adaugă pasata de roșii, sare, piper și câteva crenguțe de cimbru. Se adaugă apă cât să acopere sarmalele și se pune totul la fiert pentru 30-40 de minute.
Apoi se dă totul la cuptor pentru o oră și jumătate și se servesc cu mămăliguța.
Sarmale cu păsat
Cine a mâncat sarmale cu păsat, știe cât sunt de bune. Păsatul este spărtura de porumb. Adesea, unele rețete de sarmale înlocuiesc orezul cu păsatul, în timp ce altele înlocuiesc carnea tocată cu păsatul.
Iată o rețetă simplă:
- 300 g păsat
- 2 cepe
- 2 morcovi
- 50 ml ulei
- Sare
- Piper
- 1 legătură pătrunjel
- 200 ml suc de roșii gros
Se curăță ceapa și morcovii și se taie mărunt sau pot fi dați prin răzătoare. Se pune ulei într-o tigaie și se adaugă legumele cu un praf de sare. Se adaugă păsatul clătit în mai multe ape și se amestecă bine totul.
Se adaugă 200 ml de apă și se lasă păsatul la fiert până se evaporă tot lichidul.
Se adaugă sare și piper negru și se oprește focul. Se adaugă verdeața tocată mărunt și se lasă compoziția deoparte.
Varza murată se desface în frunze, de pe care se taie nervurile. Se umple fiecare foaie cu compoziție de sarmale, se rulează bine și se bag capetele înăuntru.
Cotoarele și resturile de varză se toacă mărunt și se formează din ele un strat pe fundul oalei în care fierbi sarmalele. Se așează sarmalele în formă circulară, se pune și deasupra un strat de varză, se adaugă sucul de roșii, apă, sare, piper și se acoperă oala.
Se lasă la foc mediu o oră și jumătate și se termină de gătit în cuptorul încins la 180 de grade pentru 30-40 de minute. Se servesc călduțe.
Pentru a avea sarmale delicioase, asigură-te că folosești carne proaspătă, cu un conținut ridicat de grăsime. Folosește varză care a stat la desărat o noapte, suc de roșii de casă și ingrediente de calitate.
Sarmalele, orice umplutură ar avea, trebuie să stea în cuptor pentru a deveni fragede. Trebuie să te asiguri că au lichid în care să fiarbă, așa că poți completa cu apă pe parcursul fierberii, ori de câte ori scade nivelul lichidului. La final, ar trebui să ai sărmăluțe bine fierte, cu puțină zeamă și stratul de deasupra să fie bine rumenit.
Rețeta de sarmale a lui Cătălin Scărlătescu
La final, iată și o rețetă foarte dragă celebrului Chef Cătălin Scărlătescu. Pentru a prepara sarmalele după rețeta lui Cătălin Scărlătescu, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 4 kg carne tocată de porc
- 500 g orez (spălat în prealabil)
- 2 kg ceapă
- 40 g piper
- 45 g sare
- 1 bucată generoasă de afumătură
- Bulion
- Frunze de varză murată
- Cimbru
- Foi de dafin
Ceapa se toacă fin și se pune la călit într-o tigaie, până devine ușor aurie și capătă o aromă plăcută. După ce se rumenește ușor, se lasă deoparte să se răcească.
Într-un bol încăpător, se amestecă bine carnea tocată cu orezul spălat, ceapa călită, sare, piper și puțin cimbru uscat. Ingredientele trebuie omogenizate complet, astfel încât umplutura să capete o consistență uniformă.
Între timp, se aleg frunzele cele mai potrivite de varză murată – cele care sunt întregi și suficient de subțiri. Se taie nervurile groase pentru a permite frunzelor să se ruleze cu ușurință. Se ia câte o porție din amestecul pregătit și se rulează sarmalele cu grijă, strângând marginile la capete.
Asamblarea în oală este un pas esențial. La fel ca în rețeta cunoscutului Chef Cătălin Scărlătescu, puteți adăuga o bucată generoasă de afumătură în mijlocul oalei, pentru un gust autentic și intens.
La baza vasului se așază un strat de varză tocată, apoi câteva foi de dafin. Se așază bucata de afumătură în centru, iar de jur împrejur se pun sarmalele, alternând straturi de sarmale și varză până se umple oala.
Se toarnă apă cât să acopere totul, se adaugă puțin ulei pentru un plus de savoare și se dă la cuptor. Sarmalele se lasă la fiert, la foc mic, timp de aproximativ 4 ore.
La final, le puteți servi alături de mămăliguță, smântână și un ardei iute – pentru o masă tradițională românească de neuitat.