Catanga începe programul. „10, 2, 4, 0“. Probă de microfon în acorduri de țambal, acordeon și vioară. „Bine- bi­ne, hai băieții, sexyyy! Dar‑ar naiba ’n mine dragosteeee“. Și începe show-ul. De-abia am picat în restaurant și mă simt un pic stingher.
Atmosfera este încinsă, lumea cântă, e agitație maximă. Încerc să mă obișnuiesc cu decorul în tonuri de roșu-aprins și casc o vreme gura la pozele de pe pereți. Apoi, mă uit în jurul meu. Un amestec interesant de lume bună și oameni simpli, veniți să se distreze ca la nuntă. Unii dintre ei s-au ridicat în picioare de când a intrat Catanga și dansează vizibil încântați. La o masă mai încolo îi văd pe Ianțu și pe Adrian Despot. „Trec țiganii treeeec, seee duc și petreeec“. Catanga trece pe lângă masa lui Ianțu și se oprește pentru un scurt intermezzo. Îi cântă un „La mulți ani!“, și cu ocazia asta aflăm că peste câteva zile o să fie ziua lui.
Treptat-treptat, toată lumea s-a încălzit. Piesele sunt vechi de când lumea și par să le cunoască și cei mai tineri. Atmosfera asta de fum și lumină roșie în care toată lumea cântă și dansează pe muzică lăutărească merită filmată. Îmi atrage atenția muzicantul de la vioară, o figură tipică de lăutar bătrân, care a văzut multe la viața lui. Aflu că este chiar tatăl lui Marius Mihalache, celebrul țambalist și unul dintre patronii restaurantului. Domnu’ Emil. Catanga începe un soi de potpuriu, de unde înțeleg că a sosit momentul „dedicațiilor“. Se plimbă de-a lungul și de-a latul sălii și la fiecare masă „schimbă placa“.
„Astă seară vreau să beau, cu prietenii mei să stau“, „Am o nevastă deșteaptă șalailalalala“, „Doamne dă-mi putere, ca să-i fac avere la fetița mea“. Muzică lăutărească de petrecere. Mai toată lumea e-n picioare, chiuie și dansează. Ospătarii nu mai prididesc cu vinul, iar eu încep să-mi aduc aminte de „Șarpele roșu“ sau de „Boema“, singurele cârciumi lăutărești pe care le-am călcat în anii ’90 cu diverși expați care nu se mai săturau de atmosfera aceea boemă de birt și de muzica lăutărească, extrem de pitorească pentru ei.
Multă lume nu mai știe de „Șarpele roșu“. Sau a auzit de el datorită legendelor urbane care mai circulă și acum despre nopțile în care Gheoghe Dinică și Ștefan Iordache își făceau veacul pe-acolo. Dinică a explicat odată, într-un interviu, acea perioadă de la începutul anilor ’90 când se întâlnea, aproape în fiecare seară, la „Șarpele roșu“ cu colegii și prietenii lui Ștefan Iordache, Titi Rucăreanu sau Ștefan Bănică: „era o atmosferă foarte caldă și liniștită, ne simțeam ca acasă. În vremurile acelea, când afară era revoluție, ne retrăgeam acolo unde era liniște, ascultam muzica care ne plăcea și stăteam de vorbă la un pahar de vin“. „Șarpele roșu“ era o cârciumă mică, de vreo nouă mese, la intersecția dintre Galați și Eminescu. De unde și vorba lui Dinică: „Lumea e mică! Ce mai… câteva mese!“.
Câțiva ani, aici s-au întâlnit actori, muzicanți, scriitori sau ziariști dintre care Dinică și Iordache erau figurile cele mai cunoscute. Muzicanții care cântau aici pe o estradă mică cât o masă au devenit celebri datorită acestor clienți. Cel mai cunoscut dintre ei este evident Nelu Ploieșteanu, care a și înregistrat câteva discuri cu cei doi actori. O vreme, „Șarpele roșu“ a fost un restaurant la care era de bonton să te duci și din cauza asta era mereu neîncăpător. Dar o dată ce „vedetele“ lui l-au părăsit, a dispărut și el.  Patronii de la „Șarpele roz“ încearcă să reînvie legenda de atunci într-un alt local extrem de cunoscut prin anii ’80-’90, „Mărul de aur“, de pe Calea Victoriei. Unul dintre ei este Marius Mihalache, care-a și debutat la „Șarpele roșu“ în urmă cu aproape 15 ani și care cântă periodic în noul său local, alături de alți lăutari celebri precum Nelu Ploieșteanu sau Cornelia Catanga. „Șarpele roz“ este mult mai elegant și mai încăpător decât cel roșu, de pe vremuri. Iar mâncarea și serviciul depășesc cu mult standardele de birt. Însă atracția lui principală este, de departe, atmosfera care se creează în serile cu muzică lăutărească.
„Aș da zile de la mineeeee“. Maneaua era inevitabilă. Dar Catanga o cântă cu umor, imitându-l pe Louis Armstrong. „Uan, tiu, sfri, for. Să moară mama dacă nu sunt eu!“

Ce-am încercat și ne-a plăcut

La aperitiv merită să gustați batogul de morun (18 lei). Este delicios! Nici sardelele uscate (15 lei) nu sunt rele, se vede că aici a fost pe vremuri restaurant de pește (n.r. Istria). Iar dacă peștele nu vă inspiră, alegeți cu încredere o piftie zdravănă de porc (29 de lei). Pentru felul principal, specialitățile sunt momițe și măduvioare sotate în usturoi (39 de lei), cum, personal, n-am mai mâncat până acuma, pomana porcului cu mămăligă (25 de lei) sau saramura de crap cu mămăligă (29 de lei). La desert încercați vulcanul de ciocolată cu înghețată (11 lei) sau plăcinta ciobăniței (12 lei).
Cât despre vin, aveți de unde alege. Iar cel „al casei” costă 29 de lei carafa de jumătate de litru.
Legendă

Mâncare: patru puncte din cinci
Serviciu: patru puncte din cinci
Atmosfera: cinci puncte din cinci

Adresa: Calea Victoriei 163
Tel: 0742.582.728
www.sarpeleroz.ro