„În urma testelor efectuate, la nivel extins, în rândul angajaţilor Penitenciarului Bucureşti-Jilava, alţi trei poliţişti de penitenciare care îşi exercitau atribuţiile de serviciu în sectorul administrativ au fost confirmaţi pozitiv COVID-19. Aceştia fac parte din grupul contacţilor atribuiţi cazurilor anterior confirmate. Reamintim că primele rezultate ale testelor efectuate în rândul persoanelor private de libertate au fost negative. Procesul de testare continua”, se arată într-un comunicat al ANP.

La Jilava s-a oprit

ANP precizează că, până la acest moment, cu excepţia celor şase cazuri de angajaţi confirmaţi COVID-19, nu se înregistrează nicio altă infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul Bucureşti-Jilava. „Administraţia locului de deţinere aplică îndrumările Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov. Totodată, se continuă implementarea măsurilor igienico-sanitare, monitorizarea medicală a tuturor deţinuţilor şi triajul epidemiologic al angajaţilor, la intrarea şi ieşirea din serviciu, conform planificărilor. În prezent, activitatea penitenciarului se desfăşoară în condiţii normale, fără disfuncţionalităţi, atât din punct de vedere administrativ, cât şi operativ”, mai arată ANP, citat de Adevărul.

Și la Aiud

Cazuri confirmate în sistemul penitenciar Un angajat al Penitenciarului Aiud a fost confirmat pozitiv, duminică dimineaţă, acesta aflându-se în autoizolare la domiciliu din data de 7 aprilie, măsură dispusă de conducerea unităţii ca urmare a unui posibil risc epidemiologic în familia acestuia. Astfel, numărul total al angajaţilor ANP confirmaţi cu noul coronavirus ajunge la 14.

Cine și unde

Situaţia cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus în rândul angajaţilor  ANP:   Penitenciarul Gherla: 2 cazuri, confirmate pe 23.04 Penitenciarul Jilava: 6 cazuri, confirmate pe 21.04. 23.04, 25.04 şi 27.04. Penitenciarul Giurgiu: 4 cazuri, confirmate pe 17.04, 22.04 şi două pe 24.04 Penitenciarul Aiud: 1 caz, confirmat pe 25.04 Penitenciarul-Spital Dej: 1 caz (primul caz), confirmat în data de 8.04.

UPDATE

Un angajat al Penitenciarului Botoşani a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, luni, AGERPRES.

„Un angajat al Penitenciarului Botoşani a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Odată cu apariţia primelor simptome, acesta a informat conducerea unităţii şi nu s-a mai prezentat în serviciu (21.04.2020). Anterior acestei date, angajatul a purtat echipament de protecţie (mască, mănuşi)”, precizează ANP.

În concluzie, acum avem 15 polițiști din pușcării infectați cu SARS COV2.