Nu demult se aflau în vârful industriei, dar competiţia i-a spulberat fără milă - este vorba despre despre câţiva dintre giganţii din domeniul tehnologiei, depistaţi de jurnaliştii de la Business Insider.
Nintendo, Research In Motion, Sony şi Nokia dominau piaţa la un moment dat, graţie unor produse memorabile precum Nintendo Wii (Nintendo), Blackberry (RIM), Sony Walkman (Sony). Aflate pe culmile succesului, aceste companii
au fost zguduite de competiţie. Sharp, de pildă, pierde bani din cauza competiţiei cu Samsung, iar Nokia – din cauza incapacităţii sale de a se poziţiona pe piaţa telefoanelor inteligente.
RIM este cunoscută pentru Blackberry, pionierul industriei smartphone-urilor (telefoanelor inteligente), produs care a poziţionat compania în fruntea industriei. Cota de piaţă RIM a scăzut de la 16% în luna decembrie, la 12,3% în luna martie a acestui an. Profitul companiei a scăzut cu 24% faţă de cel înregistrat în anul precedent. Pierderile financiare înregistrate în ultimul trimestru fiscal se ridică la 125 mil. dolari.
Sharp este o companie japoneză cunoscută pentru televizoarele sale LCD. Cum cota de piaţă a produsului a scăzut considerabil, pierderile anunţate în luna aprilie sunt pierderi record pentru industrie: 4,67 mld. dolari.
EA (Electronic Arts) a înregistrat pierderi de 205 mil. dolari la sfârşitul ultimului trimestru fiscal al anului precedent, deşi a vândut câte 10 milioane de exemplare de FIFA 12 şi Battlefield 3. Zynga este principala companie care îi face zile negre.
Sony transmitea pierderi de 6,4 mld. dolari la sfârşitul ultimului an fiscal. Acestea au fost cauzate de eşecurile din segmentul televizoarelor, pe de o parte, şi din cauza competiţiei cu Apple şi Samsung, pe segmentul electronicelor, pe de altă parte.
Nintendo a pierdut 461,2 mil. dolari la sfârşitul lui 2011. Deşi a ocupat multă vreme o poziţia fruntaşă în clasamentul industriei – graţie Wii-ului (foto) – compania a început să întâmpine probleme odată ce Microsoft a lansat Xbox 360, iar Sony – PS3.
Nokia mai are succes cu telefoanele sale numai în ţările relativ sărace, ţinând cont că nu a putut ţine pasul cu Apple şi Samsung pe segmentul smartphone-urilor. În luna aprilie a acestui an, Nokia a transmis pierderi de 1,2 mld. dolari faţă de trimestrul fiscal precedent.