Fals în acte la Vama Cenad
„În Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-au prezentat pentru a intra în România, călătorind pe jos, şase persoane de cetăţenie română (în data de 18 martie – n.r.). La controlul de frontieră, în contextul măsurilor dispuse pentru combaterea răspândirii virusului COVID-19, persoanele au oferit informaţii ambigue cu privire la modul în care au ajuns la punctul de frontieră, îngreunând procesul autorităţilor statului român de a identifica persoanele cu potenţial de risc. În continuare, organele de cercetare penală vor efectua cercetări cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii”, arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, Aurelian Mânzu, într-un comunicat.
Ce pedepse se dau pentru falsul în declarații
Concret, OUG nr. 28/2020, stabilește că pedeapsa minimă pentru falsul în declarații în fața funcționarilor publici se majorează de la trei luni de închisoare, cât era anterior, la șase luni. Limita maximă a pedepsei cu închisoarea pentru această încălcare a legislației penale rămâne neschimbată, adică de doi ani.