Poliţiştii au audiat 26 de persoane, joi seară, în acest caz, după mai multe percheziţii efectuate la domiciliile celor bănuiţi, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Dintre cei audiaţi la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, mai mulţi au fost reţinuţi în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Peste 3.000 de materiale pirotehnice au fost găsite şi ridicate, joi dimineaţă, în urma celor 13 percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii bucureşteni în acest dosar.
"În urma cercetărilor efectuate până la această dată şi în baza colaborării cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au fost identificate mai multe persoane despre ca re există date şi indicii că au participat la acţiunile violente menţionate", informa un comunicat al DGPMB .
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 acuzaţiile fiind de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Agerpres