Scade puterea de cumpărare în 2021. Românii nu mai stochează, ci consumă ponderat
În 2020, s-au pierdut peste 18 procente din rezultatul financiar din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemie. Odată cu relaxarea acestor măsuri, în vara anului trecut, s-a văzut și nevoia consumatorului de programe menite a impulsiona vânzările, precum degustările, campaniile informative sau campaniile cu premii.
”Dacă în luna iunie a anului trecut promoțiile reprezentau 2% din cifra de afaceri, la mai puțin de două luni acestea ajunseseră la peste 20% din volumul lunar de business. Având aceste date și comparând măsurile recente de relaxare, estimăm că, din trimestrul al treilea al anului în curs, rezultatele vor fi cel puțin la nivelul lunii iunie din 2020. Din păcate, primele cinci luni nu au fost grozave, ceea ce va afecta rezultatul total, până la finalul anului. Estimez o creștere anuală de peste 15% față de 2020”, spune Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group, un business de 15 milioane de euro anul trecut.
Potrivit analizelor de piață ale ESSA, 2021 este un an al promoțiilor, al consultanților și al acțiunilor în contextul în care retailerii reclamă deja lipsa vânzărilor și investesc în ideile care generează clienți. Mai mult, anul acesta va fi anul celor care vor reuși să scoată produsele din magazine și nu al celor care pun produsele în raft.
Scăderea puterii de cumpărare a românilor, rezultată din majorările substanțiale de preț din primele luni ale acestui an, nu a putut fi acoperită de creșterea aproape insesizabilă a salariului minim brut la nivelul țării, astfel schimbându-se și intențiile de consum. Cu alte cuvinte, consumatorii sunt mult mai precauți și mai restrictivi în ceea ce privește achiziția din afara listei de cumpărături și caută cu foarte multă atenție cel mai bun preț și cele mai bune oferte.
”Începutul lui 2021 a fost marcat de o creștere nesemnificativă a salariului minim brut, de doar 3,4%, în timp ce zona bunurilor de larg consum a înregistrat creșteri și de peste 20%. Anul acesta de Paște, traficul în magazine a fost unul scăzut, coșul de cumpărături unul redus, cumpărăturile fiind mutate semnificativ în mediul online”, mai spune Eugen Saulea.
De altfel, în tot istoricul ESSA, ultima perioadă a fost diferită prin prisma campaniilor organizate și implementate în mediul online, formele principale pentru care s-a optat fiind campaniile cu SMS și cele cu mecanisme accesate prin înscrierea consumatorului în pagini customizate ale promoției. Totodată, cumpărăturile online nu mai implică în prezent coșul săptămânal, așa cum se obișnuia în vizitele din magazine, ci se comandă puțin, iar orice nouă nevoie este acoperită prin același tip de servicii, cu livrări rapide la domiciliu.
Campaniile clasice, preferate
La începutul lui 2021, au apărut si concepte digitale, cum sunt vendomatele, care ar fi trebuit să înlocuiască promoterii și, astfel, consumatorii să se familiarizeze cu o altă formă de activare a campaniilor. Însă, aceste medii digitale nu au reușit să genereze rezultatele așteptate, așa cum se întâmplă în cazul campaniilor clasice.
”Cumpărătorii din România sunt atipici. Chiar dacă aceștia consumă servicii virtuale, totuși, pentru zona de in-store, rămân preferate clasicile campanii ce presupun interacțiunea cu echipele de promoteri”, adaugă fondatorul ESSA Group.
Anul trecut a fost pentru ESSA Group și un an de reorganizare în ceea ce privește programele de management POSM. Identificate prin orice tip de materiale de comunicare, aceste programe au crescut cu peste 50% în 2020, prin comparație cu 2019, în contextul în care toți jucătorii listați în canalul modern trade – din care fac parte hipermarketurile și supermarketurile – și-au dorit să aibă vizibilitate maximă pentru a deveni prima opțiune în rândul consumatorilor.
Astfel că, la nivelul acestei piețe, s-au făcut investiții semnificative mai ales în personalizarea spațiilor de vânzare.
”Noi reprezentăm peste 40% din interesele partenerilor noștri în canalul modern trade. Mai exact, din totalul de standuri existente în acest canal de distribuție, peste 40% au tranzitat depozitele ESSA și sunt implementate și întreținute de noi. Aceste standuri aduc, pe lângă vizibilitate, și o suprafață suplimentară de vânzare”, conchide Eugen Saulea.