Pe segmentul de asigurări generale s-au subscris 268,5 milioane lei, în scădere cu 12% faţă de perioada similară din 2009, determinată în principal de involuţia segmentului auto. Factorii majori de influenţă negativă au fost scăderea generală a pieţei auto, declinul continuu al pieţei de leasing şi fenomenul renunţării clienţilor la poliţele Casco.
Creşteri importante pe segmentul de asigurări generale s-au înregistrat pe liniile de business de asigurări de asistenţă turistică (+185%), asigurări de credite şi garanţii (+195%), răspundere civilă profesională (+ 13%), asigurări de locuinţă (+ 6%) şi asigurări de incendiu pentru riscuri industriale (+5%).
De asemenea, Generali Asigurări a obţinut, în primele nouă luni ale acestui an, o creştere de 6,4% pe segmentul de asigurări de viaţă, ajungând la un volum de prime brute subscrise de 67,4 milioane lei. În luna septembrie, vânzările de asigurari de viaţă au evoluat cu 41% faţă de perioada similară a anului trecut. Cea mai bună evoluţie (+20%) a înregistrat-o segmentul unit-linked, urmat de asigurările individuale tradiţionale (+8%).
“Evoluţia bună a companiei din trimestrele doi şi trei pe segmentul de viaţă, precum şi rezultatele pozitive obţinute în primele nouă luni, confirmă redresarea acestui segment. Am monitorizat cu atenţie evoluţia pieţei de asigurări de viaţă şi am identificat în cele din urmă soluţia optimă pentru impulsionarea segmentului, prin lansarea de produse noi, flexibile. Efectul s-a observat în creşterea numărului de contracte noi, în special pe segmentul de asigurări individuale tradiţionale, unde s-a realizat un avans de 28% în perioada analizată”, a declarat Marie Kovářová, director general Generali Asigurări
Aceasta a adăugat că rata de reziliere a poliţelor a fost diminuată cu aproximativ 15%.
„În privinţa viitoarei strategii de business, vom continua să ne axăm pe produsele cu potenţial de dezvoltare, cum ar fi segmentul de asigurări de locuinţă, cel de asistenţă turistică, asigurările corporate, dar mai ales asigurările de daune la proprietăţi, piaţă pe care Generali deţine poziţia de lider. Asigurările de viaţă vor reprezenta în continuare o prioritate pentru noi”, a mai declarat Marie Kovářová.
Grupul Generali este una dintre cele mai importante companii de administrare de active, cu active în valoare de peste 400 miliarde euro. Grupul are peste 100.000 de angajaţi şi deserveşte 70 de milioane de clienţi în 68 de ţări.
Scădere de 9% pentru Generali Asigurări, în primele nouă luni
16 noiembrie 2010, 13:43
Ultima modificare în 16 noiembrie 2010, 15:43
Generali Asigurări a obţinut în primele nouă luni un volum total de prime brute subscrise de 335,9 milioane lei, cu 9% mai mic decât în perioada similară a anului precedent, urmând tendinţa generală a pieţei, potrivit datelor furnizate, marţi, de compania.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Românii continuă să se calce în picioare la mall: 3 mil. euro cheltuite într-o noapte
- Praktiker şi-a extins a opta unitate din reţeaua locală
- Târg de credite pentru finanţarea proiectelor europene
- Scade valoarea totală a contribuțiilor virate fondurilor de pensii
- Investitorilor le revine apetitul pentru active riscante după decizia de relaxare cantitativă a Fed
- A doua mare bancă a lumii ar putea intra în România
- BERD finanțează cu 10 milioane euro sectorul energetic
- NBG și-a majorat capitalul cu 1,8 miliarde de euro
- Topul celor mai îndatorate țări din Europa
- Şeful Carpatcement părăseşte compania. Vezi cine îl înlocuieşte