Legea pensiilor a revoltat românii! Proteste din cauza noii legislaţii
Legea pensiilor a revoltat românii. Joi, pe data de 16 noiembrie, câteva sute de mineri de la exploatările de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, ce aparţin de Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), au protestat. Aceștia sunt nemulțumiți de prevederile proiectului de lege a pensiilor.
La protest au luat parte minerii care au ieșit din schimbul întâi, precum și angajații care lucrează la suprafață. Pentru a putea fi alături de colegii lor, aceștia din urmă au renunțat la pauza de masă.
Potrivit minerilor, noua lege a pensiilor este discriminatorie. Cei care se vor pensiona după prevederile noii legi vor avea pensii cu peste 40% mai mici decât cei care eu ieșit deja la pensie.
„Protestul nostru este legat de pensii şi de cuantumul lor. Un miner care astăzi ar avea o pensie de 8.400 de lei, pe noua lege va avea o pensie de 4.800 de lei.
Am avut surpriza, la Ministerul Muncii, ca atunci când am prezentat un calcul corect, (…) să mi se spună că au fost luaţi prin surprindere. Eu nu pot să accept astfel de lucruri”, a declarat Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele.
Sindicaliștii sunt împotriva măririi vârstei de pensionare
Legea pensiilor a revoltat românii. Liderul sindical a mai afirmat că este împotriva măririi vârstei de pensionare. Potrivit acestuia, activitatea minerilor se desfăşoară în condiţii mai grele ca în trecut, iar minele şi centralele electrice pe bază de cărbune se vor închide din anul 2032.
„Ştim că activitatea noastră va deveni istorie din anul 2032, dar vrem să ne fie respectată demnitatea de român şi de cetăţeni europeni”, a spus el.
Darius Câmpean a adăugat că amendamentele la proiectul legii pensiilor, propuse de mineri, ar urma să fie discutate luni, la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, şi apoi în plen.
Potrivit liderului sindical, situaţia este tensionată şi că există riscul „să se ridice toată Valea Jiului” în cazul în care aspectele semnalate nu vor fi soluţionate.
Proteste au loc și în Capitală
Legea pensiilor a revoltat românii. Proteste au loc și în București. Angajați din șapte domenii de activitate s-au adunat în Piața Victoriei pentru a manifesta împotriva noii legi a pensiilor. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea privind creșterea vârstei de pensionare. Au fost acolo cadre medicale, silvicultori, angajați CFR şi alţii.
Angajații din cadrul CFR au spus că ei nu pot lucra în asemenea condiții până la 65 de ani. Aceștia argumentează că trenurile și infrastructura nu au mai fost modernizate de 60 de ani. De asemenea, sunt nevoiți să doarmă în vagoane cu ploșnițe.
Ei amenință că dacă Executivul nu va lua măsuri, nu vor vota la alegeri.