Numerarul în afara sistemului bancar s-a redus, în martie 2016, pentru a doua lună consecutiv, până la 46,5 miliarde de lei, după un nivel record de 47,3 miliarde atins în ianuarie. Acesta reprezintă, potrivit ultimelor date, 16,58% din totalul masei băneşti (M3), în comparaţie cu 16,85% în noiembrie 2015. În urmă cu 12 luni, banii cash constituiau doar 15,92% din M3, în condiţiile în care nu intraseră încă în vigoare măsurile administrative de limitare a plăţilor cu numerar ale populaţiei şi companiilor. Însă chiar dacă numerarul a mai scăzut în martie, la fel ca-n februarie, în situaţia în care reducerea TVA a oferit spaţiu pentru diminuarea supraîndatorării şi virarea unei părţi a consumului în sfera înregistrată, cantitatea mare de cash care continuă să circule în afara băncilor evidenţiază că diminuarea e nesemnificativă. Ba chiar se poate acredita ideea că procentajul economiei subterane nu s-a micşorat, ci că, de fapt, se răceşte economia, fiindcă deşi numerarul în circulaţie a scăzut, masa monetară, în totalitatea sa, s-a redus într-un ritm superior. Şi nu doar evoluţia agregatelor monetare justifică spusele, ci şi dinamica preţurilor de consum. Potrivit Eurostat, România a înregistrat în martie cea mai mare scădere a acestora (2,4%), dintr-un număr de 15 state UE ce s-au confruntat cu un astfel de fenomen. Iar potrivit metodologiei naţionale, preţurile de consum au consemnat un recul de trei procente. Ca să rezum, statul român în loc să fie îngrijorat că pierde contribuabili a pus mereu taxe mai mari pe cei care au arătat că mai pot plăti.

Cu alte cuvinte, nu şi-a pus niciun moment problema să-i aducă înapoi pe cei care au migrat cu consumul spre economia subterană şi care au făcut ca ponderea numerarului în M3 să se majoreze de la 12% în 2009, la aproape 17% în 2015. Ultimele cifre relevă – reiterez – că deşi TVA a scăzut, supraîndatorarea s-a redus insuficient. Unul dintre motive fiind acela că micşorarea taxei pe valoarea adăugată a fost „compensată“ de mărirea taxelor pe proprietate, dar şi a tarifelor la utilităţi, împotriva trendului mondial de scădere, până s-a ajuns la aberaţia ca preţul administrat al gazelor la consumatorii casnici să fie mai mare decât cel de pe piaţa liberă internaţională. Se poate face şi proba la această ultimă afirmaţie, pe baza faptului că deşi dinamica preţurilor de consum se găseşte în zona negativă, cea a preţurilor din întreaga economie – deflatorul PIB – e pozitivă. Iar explicaţia e că, spre deosebire de inflaţia ţintită de banca centrală, cea din întreaga economie conţine şi deflatorul fiscal. Mai precis, deşi populaţia se restructurează – nu-şi permite să avanseze hotărât cu consumul, fiindcă taxarea nu o lasă să-şi reducă semnificativ îndatorarea şi cu banii rămaşi să achiziţioneze mărfuri din sfera înregistrată – economia nu face acelaşi efort de a-şi redimensiona costurile. Cel mai bun exemplu unde reforma structurală şi managerială bate pasul pe loc e industria energetică.

Mai multe articole scrise de Ionuț Bălan puteți citi pe pe bloguluibalan.ro