Ultima emisiune de titluri de stat a Ministerului Finantelor si, in special, precedenta au starnit, prin nivelul dobanzilor practicate, nemultumirea conducerii Bancii Nationale a Romaniei. In aprilie si mai, Ministerul Finantelor a lansat pe piata titluri de stat pentru populatie la dobanzi anuale de 80% si, respectiv, 82%, pe termen de trei luni. Respectand ritmul declarat al lansarii de titluri de stat - cel putin o data pe luna, saptamana trecuta, prin alte doua emisiuni, au fost puse in vanz
Ultima emisiune de titluri de stat a Ministerului Finantelor si, in special, precedenta au starnit, prin nivelul dobanzilor practicate, nemultumirea conducerii Bancii Nationale a Romaniei. In aprilie si mai, Ministerul Finantelor a lansat pe piata titluri de stat pentru populatie la dobanzi anuale de 80% si, respectiv, 82%, pe termen de trei luni.
Respectand ritmul declarat al lansarii de titluri de stat – cel putin o data pe luna, saptamana trecuta, prin alte doua emisiuni, au fost puse in vanzare titluri cu dobanzi anuale de 78%, pe termen de 90 de zile, si 75%, cu scadenta la 180 de zile. „Parerea mea este ca dobanda de 80% in aprilie a avut justificare. Nu acelasi lucru il pot spune despre cea de 82%, din mai”, a declarat recent Mugur Isarescu, guvernatorul BNR. „Singura justificare a Ministerului Finantelor a fost faptul ca bancile au cerut statului dobanzi de peste 100%, atunci cand l-au imprumutat. In aprilie, am cazut de acord sa se adreseze populatiei, inclusiv pentru a induce concurenta si la nivelul bancilor care ofereau persoanelor fizice, pentru depozitele constituite, dobanzi de 50%, iar cu resursele atrase veneau la Finante, de unde cereau 100% si peste”, a adaugat guvernatorul BNR.
Emisiunea din aprilie a avut efectul scontat. Teama de a nu-si pierde clientii a determinat bancile sa-si alinieze dobanzile la pasive la un nivel apropiat celui practicat de Finante, reducand astfel marja de dobanda. Simultan au urcat si dobanzile percepute la creditele acordate in sistemul bancar. Rezultatul a fost, astfel, total contrar anticiparilor premierului Radu Vasile, care in martie anunta ca iminenta scaderea dobanzilor in sistemul bancar. Acum se cauta un tap ispasitor. Cine a declansat urcarea vertiginoasa a dobanzilor, sufocand, pe de o parte, economia, iar pe de alta alta parte, statul, ale caror costuri se multiplica de la luna la luna, o data cu rambursarea imprumuturilor? Asemenea unei mingi de ping-pong, vina este aruncata dintr-o parte intr-alta. In acelasi timp, se transmit mesaje potrivit carora dobanzile ar trebui sa coboare. „Trebuie sa educam publicul si sa ne educam si noi ca dobanda se calculeaza pe o privire in viitor. Credem sau nu in ce va fi in viitor? Stim sau nu ce avem de facut? Media inflatiei in 1999 este de 35%. Galma mare este in perioada martie si iunie. Si anticipam ca in perioada urmatoare, de trei luni, rata inflatiei se va injumatati”, afirma Isarescu.
Si iarasi se pune problema: cine trebuie sa dea startul? Surse bancare spun ca Banca Nationala si Ministerul Finantelor. Bancile mici asteapta un semn si de la cele mari. Aron Racea, director in Ministerul Finantelor, afirma ca institutia sa deja a coborat nivelul dobanzilor acordate populatiei la titlurile de stat, de la 82% la 78% si 75%. Racea spune: „BNR apreciaza ca dobanda de 75% pentru titlurile scadente la 180 de zile este mare. Guvernatorul spune ca dobanzile vor scadea, dar nu zice si cu cat”. Pe de o parte, Finantele au partea lor de dreptate. Daca ar cobori semnificativ nivelul dobanzilor, si-ar taia toate sansele de a atrage resurse mai ieftine, in conditiile in care bancile mentin niveluri ridicate. Dezavantajul MF este ca, indiferent de inflexiunile pietei, isi tine nemodificate dobanzile, la scadenta, fiind obligat sa acorde dobanzi cu mult superioare inflatiei anualizate. Dar problema isi are radacinile in momentul in care se lanseaza titlurile pe piata. Or, cum sa atraga bani, in conditiile in care bancile, aplicand politica dobanzilor indexabile au sansa sa bonifice depozitele dupa un calcul mult mai riguros. Practicand dobanzi variabile, spre deosebire de Finante, ele pot controla nivelul real al acestora. Pe de alta parte, lansarea continua de titluri de stat catre populatie, ca si pretentiile bancilor comerciale care vin si imprumuta statul, face aproape imposibila coborarea dobanzilor.
Banca Nationala ofera o solutie: aceea de a reduce termenele de scadenta la o luna, doua, maximum trei. BNR face apel la starea de asteptare a unor dobanzi mai mici, pentru a feri Finantele de pericolul inregistrarii unui deficit mare. Insa aceasta modalitate contravine intereselor MF pe termen scurt. Imprumuturile cu scadente mici, mai ales in perioada de vara, cand volumul economiilor este in scadere, pun ministerul in dificultate, la momentul rambursarii. In plus, cu un rand gros de datornici in spate, MF este in permanenta cautare de resurse, si interesul sau este de a se indeparta cat mai mult de perioada de rascumparare a titlurilor.
Pe de alta parte, printre bancheri bantuie zvonul ca Banca Nationala va mari rezerva minima obligatorie, de la 15% la 25%. Sumele constituite ca rezerva se remunereaza cu 10%. Daca BNR va lua aceasta decizie, ea va fi cu doua taisuri. Pe de o parte, se reduce volumul lichiditatilor de pe piata, cu efecte benefice asupra pietei valutare. Dar pe de alta parte, nepermitandu-si sa coboare semnificativ dobanzile la resursele atrase, bancile vor fi nevoite sa efectueze plasamente cat mai rentabile, ceea ce inseamna noi presiuni asupra Finantelor sau pe piata monetara interbancara.
In aceste conditii, solutia sta in mainile BNR, care si-a anuntat deja intentia de a obliga bancile sa-si publice indicatorii de solvabilitate. Atunci deponentii vor putea sa decida singuri daca isi asuma riscul de a-si plasa economiile la cele mai inalte dobanzi, care preseaza pe intreaga plaja bancara, sau de a si le proteja, admitand o remunerare mai mica, dar conforma cu realitatile economice.