Marcel Ciolacu este de acord că impozitarea muncii e prea mare în ţara noastră
Impozitarea muncii este prea mare în România, iar guvernanţii vor trebui să ia măsuri în acest sens, spune premierul Marcel Ciolacu.
Duminică seară, în contextul protestului anunţat de BNS în faţa Guvernului pe tema impozitării muncii, Marcel Ciolacu a explicat că trebuie făcute deduceri la impozitarea muncii pentru a dezvolta servicii.
Şeful Guvernului afirmă că s-a săturat ca de 30 de ani în România să se facă totul după ureche. Trebuie să ne uităm la sisteme care funcţionează şi să luăm lecţii de acolo, afirmă el.
„Aceste impozite nu sunt de anul acesta. Toată lumea ştie că impozitarea muncii e cea mai mare în România, mai ales impozitarea muncii la veniturile mici.
Asta face diferenţa dintre noi şi Europa. O treime dintre români în acest moment sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. O reducere a impozitării ar duce să mărim de la o treime să aducem la jumătate.
E un lucru foarte fragil. Noi am mers cu mărirea salariului minim pe economie şi acum cu salariul minim pe economie în Europa”, a explicat Marcel Ciolacu într-o emisiune la Antena 3.
Şeful Guvernului spune că doreşte să fie făcute „deduceri la impozitarea muncii pentru a dezvolta servicii”.
Ciolacu a vorbit şi despre Pilonul II de pensii, acolo unde se mută o parte din ce colectează statul. La final, vorbim despre sustenabilitate pentru sistemul de pensii pe o perioadă medie şi lungă.
„Este un efort bugetar, de peste 1% din PIB”, a explicat Marcel Ciolacu.
Soluţiile prin care Statele Unite îşi revin imediat după o criză
Prim-ministrul a precizat că este foarte important ca România să facă la fel ca şi alte state mai avansate, să dezvolte serviciile private la sănătate, educaţie şi pensii private.
„Faci deduceri din impozitarea muncii, astfel încât omul să îşi facă asigurare privată de sănătate, să contribuie la pensii private şi pentru şcoală, grădiniţă, afterschool, toate aceste trebuie deduse din impozitarea muncii.
Dacă scazi la toţi, este incorect, pentru că una e să ai venituri de 20.000 de lei, alta să ai venituri de 3.000 de lei, creezi o discrepanţă şi mai mare între cei cu venituri mici şi cei cu venituri mari şi nu dezvolţi niciun serviciu. De aceea America îşi revine imediat după criză”, a explicat Ciolacu.
Premierul a subliniat că este foarte important să ne uităm la sistemele care funcţionează şi nu să lucrăm după ureche, improvizat, cum s-a tot făcut de trei decenii încoace.
„Eu unul m-am săturat de 30 de ani să facem totul după ureche, improvizat şi să nu ne uităm la sisteme care funcţionează”, a mai declarat Marcel Ciolacu.