Preşedintele Consiliului Concurenţei consideră că PIB-ul României şi deficitul bugetar ce se apropie de 10% sunt în linie cu ce se întâmplă în celelalte state europene, iar Guvernul a avut o intervenţie puternică pentru a stopa un potenţial dezastru.
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a vorbit, miercuri, despre situaţia în care se află PIB-ul României. Produsul Intern Brut stă surprinzător de bine, scăderea fiind în linie cu cea din Europa, consideră Chiriţoiu, iar asta se datorează intervenţiei puternice a Guvernului.
„Una peste alta, PIB-ul nostru stă surprinzător de bine, scăderea este cam în ton cu restul Europei, dar e ceva mai mică. Stăm un pic mai bine şi asta se datorează şi intervenţiei foarte puternice a Guvernului. Acest deficit de 9%, nouă şi ceva, aproape 10%, iarăşi e cam în linie cu ce fac celelalte state din Uniunea Europeană, dar e totuşi un efort financiar imens al statului.
În deficitul bugetar vedem banii, dar mare parte din efortul pe care îl face statul sunt garanţiile. En gros-ul efortului pe care îl facem pe fonduri naţionale sunt garanţiile”, a spus Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, impactul până acum vine de la câteva măsuri, precum şomajul tehnic, kurzarbeit, faptul că statul şi-a plătit datoriile, a plătit TVA, a amânat taxe etc.
„Măsurile de ajutor de stat pe care le tot anunţăm, cu excepţia schemei de la fondul de garantare, care este cea mai avansată, prima care aduce cash în economie, celelalte de abia urmează să fie implementate. Ele sunt aprobate, companiile contractează, primesc granturi, garanţii pentru credite, dar lucrurile astea abia urmează. Este un lucru bun că ne-am descurcat destul de bine până acum şi urmează să intre destul de mulţi bani în economie în perioada următoare.
Forţa anumitor sectoare economice din România
Preşedintele Concurenţei s-a arătat impresionat de evoluţia comerţului alimentar, faptul că a trecut uşor peste panica din primăvară fiind un lucru care arată tăria acestei industrii, scrie Agerpres.
„Comerţul alimentar şi activităţile conexe, logistica, faptul că transporturile au mers, camioanele cu şoferii puşi în carantină, cu state care închideau graniţele, cu populaţia care voia să cumpere hârtie igienică sau ce voia în cantităţi neobişnuite. Toate lucrurile astea, cu toate presiunile şi industria nu a capotat, ceea ce mi se pare un lucru remarcabil şi care arată forţa acestor sectoare economice”, a explicat Chiriţoiu.
El a adăugat că presiunea a fost însă prea mare pe zona de sănătate, pe partea de bunuri medicale, pe servicii medicale, unde cererea mult mai mare decât de obicei a arătat „că nu avem destulă redundanţă în zona asta”.
Ce domenii sunt privite cu atenţie de Consiliul Concurenţei?
Şeful CC a mai afirmat că în prezent, pe lângă comerţ, din punct de vedere al concurenţei, merg bine şi telecomunicaţiile şi că speră să rămână „şi după ce trecem prin 5G şi prin achiziţia de către Orange a Telekom”. Totodată, progrese s-au făcut pe zona de servicii financiare, „ceea ce ne bucură, pentru că este una dintre priorităţile noastre să creştem concurenţa pe această zona”. Partea mai puţin bună este însă că această creştere a concurenţei vine din afara ţării.
Mai puţin bine merge, potrivit lui Chiriţoiu, zona de materiale de construcţii, o zonă căreia îi acordă atenţie, mai ales în contextul în care este aşteptată o creştere a investiţiilor statului în zona de lucrări de infrastructură.
Printre priorităţi, Bogdan Chiriţoiu a menţionat energia, o zonă importantă şi care va fi dinamică în continuare.
Pe de altă parte, el a afirmat că este aşteptată o relocare a unor facilităţi de producţie dinspre Asia spre Europa şi „important este ca noi să atragem în România cât mai mult din aceste investiţii productive”.
Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin