Potrivit Buletinului de conjunctura pe luna decembrie publicat de Banca Nationala, volumul productiei industriale isi va accelera scaderea, asa cum sugereaza dublarea soldului negativ (pana la -24 la suta pe ansamblul sectorului, respectiv -37 la suta in industria prelucratoare).
Pentru prima oara in ultimele 12 luni, industria va consemna in luna decembrie o posibila contractie a portofoliului total al comenzilor, soldul conjunctural situandu-se la un nivel sensibil negativ (-15 la suta; -27 la suta in cazul segmentului prelucrator).
O contributie importanta revine restrangerii volumului comenzilor pentru export, data fiind deteriorarea si mai puternica a soldului conjunctural aferent acestei componente a cererii.
Procesul de absorbtie a stocurilor de produse finite din industrie va continua si in luna decembrie, soldul conjunctural mentinandu-si valoarea pronuntat negativa (-21 la suta).
In constructii, indicatorul a suferit o modificare marginala comparativ cu intervalul precedent, de natura a sugera o relativa stabilitate a stocurilor de produse finite.
Disponibilul de materii prime va ramane la o dimensiune normala, ponderea raspunsurilor de acest tip reprezentand 93 la suta din totalul aferent celor doua sectoare economice.
In opinia a peste 37 la suta dintre respondenti, cererea insuficienta se evidentiaza si in luna decembrie ca fiind factorul cu cea mai pronuntata influenta negativa asupra volumului productiei.
Alte cauze ale limitarii activitatii sunt dificultatile in incasarea contravalorii productiei vandute, nivelul ridicat al ratelor dobanzii, evolutia cursului de schimb.