Piaţa imobiliară locală va depăşi actuala stagnare doar atunci când marjele de profit generate de proiectele imobiliare vor scădea până la 30%-40%, sunt de părere specialiştii companiei Neoland Real Estate.
„Dezvolatorii trebuie să înţeleagă că nu vor mai avea profituri de peste 100%, aşa cum au fost obişnuiţi, în schimb dacă vor accepta profituri de 30%-40%, piaţa se va debloca măcar parţial, îşi vor putea recupera banii şi vor avea fondurile necesare pentru dezvolarea altor proiecte”, afirmă Costin Lazăr, preşedintele Neoland.
Costul real de construire al unui apartament este în prezent de aproximativ 600 euro. Un teren amplasat în zona Colentina care se vinde cu 600 euro pe metru pătrat şi are CUT 5,9 va avea o incidenţă de 100 euro în preţul unui metru pătrat de spaţiu construit, la care, dacă adăugăm un profit de circa 200 euro, respectiv peste 30%, obţinem un preţ final de 900 euro pe metru pătrat de spaţiu construit, se arata in comunicatul Neoland.
Astfel, un apartament nou cu suprafaţa totală de 100 metri pătraţi ar trebui să coste circa 90.000 euro, iar pe segmentul vechi, preţurile ar trebui să fie măcar cu 20% mai reduse, având în vedere că sunt uzate moral şi fizic şi nu sunt dotate cu facilităţile de care beneficiază spaţiile din proiectele noi. În plus, acestea nu mai au avantajul de a fi disoponibile imediat, existând deja un număr semnificativ de apartamente noi livrate pe piaţă care pot fi ocupate oricând, arata compania.
„Dacă îşi vor menţine preţurile atât de ridicate, dezvoltatorii vor rămâne cu banii blocaţi, iar proprietarii cu apartamentele nevândute, acestea urmând a se devaloriza din ce în ce mai tare”, mai spune Costin Lazăr.
Potrivit ofertelor din piaţă centralizate de Neoland, după şase luni de scădere a preţurilor, un apartament vechi ajunge la 1.800 euro pe metru pătrat în zona de cartiere, respectiv la peste 3.000 euro în zona centrală, iar pe segmentul de locuinţe noi, preţurile variază între 1.300 în cartiere şi peste 3.500 euro în zonele de lux ale capitalei.
Neoland Real Estate şi-a început activitatea în 2006, concentrându-se pe segmentul de terenuri din apropierea Bucureştiului. Începând din acest an, compania s-a extins pe segmentele rezidential, birouri şi spatii comerciale.