Criza financiara globala a determinat pe piata imobilara din Bucuresti o accentuare a scaderii preturilor si o crestere a ofertei de vanzare. Astfel, din luna martie pana in prezent preturile garsonierelor au scazut cu aproape 10%, iar cel al apartamentelor cu doua camere cu 12,6%. Preturile solicitate de proprietari pentru apartamentele din Bucuresti sunt tot mai mici, multi dintre acestia fiind dispusi sa vanda apartamentele evitand riscul unor pierderi si mai mari in perioada urmatoare.

Potrivit raportului de monitorizare realizat de AnunturiParticulari.ro, luna martie reprezinta pentru piata imobiliara linia de demarcatie intre perioada de cresteri spectaculoase si inceputul crizei imobiliare. Din luna martie pana in prezent preturile garsonierelor au scazut cu aproape 10% inregistrand pentru prima data in acest an o scadere sub 70.000 de euro.

De asemenea, apartamentele cu doua camere au pierdut 12,6% din pretul solicitat in luna martie, in luna septembrie ele fiind scoase la vanzare cu o valoare medie de 107.162 euro. Apartamentele cu patru camere sunt singurele care nu si-au modificat pretul de piata raportat la luna martie, insa consemneaza o scadere drastica fata de luna trecuta cand valoarea acestora s-a diminuat cu 6,8%.

Potrivit raportului, oferta de vanzare pentru apartamentele vechi a crescut cu 40% fata de luna septembrie a anului trecut. In ultima luna, bucurestenii au scos la vanzare 3.621 de apartamente in timp ce anul trecut oferta in luna septembrie era de numai 2.574 de imobile.

Raportat la oferta totala de pe piata, anul 2008 a adus o crestere de 35,5% fata de anul trecut, fiind inregistrate 30.507 de oferte de vanzare pentru imobile in blocuri vechi. Raportat la ofertele pe tipuri de imobile, cea mai mare crestere au avut-o apartamentele cu doua camere. Bucurestenii au scos la vanzare cu 44% mai multe astfel de imobile fata de anul trecut. In primele 9 luni ale anului au fost scoase cu 28,4% mai multe garsoniere fata de perioada similara a anului trecut iar oferta pentru apartamentele cu trei camere a crescut cu 36,3%. In ceea ce priveste apartamentele cu patru camere, oferta a crescut cu 17,8%.

Evolutia ofertelor de vanzare pentru apartamentele vechi a urmat in acest an tendintele pietei. Daca anul trecut, ofertele au evoluat previzibil de la o luna la alta, in 2008 ofertele au avut fluctuatii majore de la o luna la alta. Lunile cu cele mai putine oferte au fost ianuarie si mai, cu numai 2.500 de apartamente scoase la vanzare, in timp ce in luna martie pe piata vanzarilor intrau 4.389 de imobile.

Pana la finalul anului piata apartamentelor vechi nu va inregistra o stabilizare a numarului de oferte, avand in vedere ca decizia de vanzare este influentata de evolutia pietei in general. Instabilitatea financiara de pe pietele internationale va produce efecte si pe piata imobiliara romaneasca printr-o scadere continua a preturilor pentru apartamentele vechi.

0-19944-tabel.jpg