Scandal cu o zi înainte de alegeri. Membri USR, anchetaţi de poliţie

USR PLUS

SURSA FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea

Mai mulți membrii ai Uniunii Salvați România (USR) au fost anchetaţi de poliţie, sâmbătă, cu doar o zi înainte de alegerile locale și alegerile europarlamentare. Ce au făcut mai exact?

Membri USR, anchetaţi de poliţie cu o zi înainte de alegeri

Poliția Română anchetează mai mulți membri ai USR, prinși când distribuiau materiale considerate a fi electorale în centrul Bacăului, sâmbătă, 8 iunie 2024. Printre cei investigați se numără deputatul USR, Teodor Lazăr, și purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Andreea Negru, ambii membri USR. Poliția Română continuă investigațiile și a informat deja Biroul Electoral Județean.

„Poliţiştii băcăuani au identificat un bărbat, în vârstă de 56 ani, din localitate, care a prezentat un paşaport diplomatic, având calitatea de deputat al Parlamentului României, o femeie de 39 ani, din comuna Nicolae Bălcescu, angajată a UAT Bacău şi un bărbat în vârstă de 44 ani din localitate.

Aceştia se deplasau pedestru pe strada George Bacovia, având asupra lor pliante, asemănătoare cu cele din imaginile apărute pe reţelele de socializare. Persoanele identificate au fost invitate la sediul secţiei de poliţie, unde au refuzat să dea declaraţii scrise”, a precizat, sâmbătă, IPJ Bacău.

În țară, fiecare alegător va primi cel puțin cinci buletine de vot, duminică, 9 iunie 2024. Unul pentru Parlamentul European, unul pentru alegerea primarului, unul pentru președintele Consiliului Județean, unul pentru Consiliul Local și unul pentru Consiliul Județean.

În București, fiecare votant va primi un buletin pentru lista de europarlamentari, unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului București și unul pentru lista Consiliului General al Municipiului București.

Propaganda electorală, interzisă după terminarea campaniei

Campania electorală s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Timp de o lună, candidații la un loc în Parlamentul European sau în conducerea administrațiilor locale și-au transmis mesajele prin intermediul afișelor electorale sau prin întâlnirile cu alegătorii. După încheierea campaniei electorale, toate materialele de propagandă electorală trebuie îndepărtate din sediile secțiilor de votare din țară.

Conform unei hotărâri a Biroului Electoral Central, eliminarea materialelor de propagandă electorală de orice natură din sediile secțiilor de votare din țară și de pe clădirile respective este responsabilitatea președintelui biroului electoral al secției de votare. Urmează a fi pusă în aplicare de către persoanele desemnate de primar în cel mult două ore de la momentul comunicării. Este strict interzisă desfășurarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. Mai exact, din data de 8 iunie, ora 7:00, și până la finalizarea procesului de votare.

„Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei electorale se înţelege afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, cu excepţia celor deja amplasate în timpul campaniei electorale, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiei de votare şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide, alianţe sau candidaţi independenţi, după data de 8 iunie, ora 7,00, până la încheierea votării”, au reamintit reprezentanții Biroului Electoral Central (BCE).