‘The Sunday Times’ a semnalat că trei lorzi britanici – unionistul Laird şi laburiştii Jack Cunningham şi Brian Mackenzie of Framwellgate – au acceptat să primească bani pentru a adresa întrebări, a face lobby şi a organiza evenimente în scopul unor contacte în Camera Lorzilor. Preşedintele Partidul Unionist din Ulster, Mike Nesbitt, a confirmat retragerea lui Laird şi a semnalat că acest caz a fost trimis biroului comisarului pentru standarde parlamentare, care veghează ca membrii parlamentului să respecte codul de conduită, care îi împiedică să obţină câştiguri pentru activitatea lor parlamentară.

Jurnaliştii de la ‘The Sunday Times’ au intrat în legătură cu lorzii pretinzând că sunt reprezentanţi ai unei companii sud-coreene de energie solară şi le-au oferit bani pentru a interveni în favoarea lor, filmându-le, în acelaşi timp, reacţia. Laird şi Mackenzie au explicat, separat, că un mod de a eluda norma parlamentară, care interzice primirea de bani pentru a face interpelări sau lobby, este acela de a-i cere unui coleg străin de caz să o facă şi, în schimb, să facă acelaşi lucru pentru acesta. Cunningham a cerut pentru serviciile sale o plată ce totaliza 144.000 de lire pe an (170.000 de euro), deşi, ulterior, când şi-a dat seama că fusese victima unei înscenări, a spus că a făcut acest lucru doar pentru a da în vileag cursa întinsă de ziarişti, explică ‘The Sunday Times’.

Laird şi Mackenzie au reacţionat pe aceeaşi linie după ce s-a extins în partidele lor suspiciunea că era în curs o investigaţie jurnalistică.

Cazul acestor lorzi a fost adus la cunoştinţa publicului la numai o zi după ce conservatorul ‘The Daily Telegraph’ a început să dezvăluie detalii cu privire la altă investigaţie sub acoperire, realizată cu BBC, pe tema traficului de influenţă în Camera Comunelor, ai cărei membri, spre deosebire de lorzi, sunt aleşi.
Ca rezultat al acestei investigaţii, vineri a demisionat din Partidul Conservator deputatul Patrick Mercer, acuzat că ar fi primit bani pentru a susţine în camera inferioară interesele unor oameni de afaceri din insulele Fiji, care ar fi pledat pentru pentru revenirea în Commonwealth.

BBC va transmite joi programul său Panorama cu mai multe detalii despre acest scandal.

Deşi au demisionat din respectivele partide, Laird şi Mercer îşi ocupă în continuare fotoliile parlamentare ca independenţi, dar s-ar putea vedea obligaţi să renunţe şi la ele dacă va creşte presiunea, potrivit agenţiei spaniole de presă.

Sursa: Agerpres