Guvernul german l-a convocat pe ambasadorul turc la Berlin, după ce diplomatul a criticat justiţia germană, în urma unor percheziţii recente ale domiciliilor unor jurnalişti turci, a anunţat marţi Ministerul german de Externe, relatează AFP.
”Ambasadorul turc, convocat azi (marţi), a fost informat că Guvernul federal respinge ferm acuzaţii ale Guvernului turc cu privire la libertatea de exprimare şi a presei şi cu privire la justiţia din Germania”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Ministerul german de Externe.
Această convocare – care vine cu cinci zile înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia – are loc în urma unei convocări de către autorităţile turce, la 17 mai, a ambasadorului german.
Percheziții acasă la doi jurnaliști turci
Ambasadorul german a fost convocat în urma unor percheziţii la Frankfurt, la locuinţele a doi jurnalişti ale unui cotidian proguvernamental turc.
Ministerul turc de Externe a denunţat atunci ”arestarea nejustificată a doi reprezentanţi ai Biroului din Frankfurt al ziarului Sabah”, un ”act vizând să intimideze şi să hărţuiască presa turcă”.
Parchetul din Darmstadt a dat asigurări că nu a avut loc nicio arestare şi a confirmat percheziţii al locuinţele celor doi jurnalişti, în cursul cărora s-au confiscat ”suporturi de stocare electronice şi alte elemente de probă”.
Un procuror a dezmințit arestarea
Ziarul Sabah acuză că cei doi jurnalişti au fost arestaţi în baza unei plângeri depuse de către susţinători ai predicatorului Fethullah Gülen, exilat în Statele Unite de mult timp, pe care Ankara îl acuză de urzirea loviturii de stat eşuate din 2016.
”Arestarea unor jurnalişti turci din cauza articolelor lor despre organizaţia teroristă Feto (acronimul folosit de Ankara pentru a desemna mişcarea lui Gülen) este o încălcare clară a libertăţii presei”, reacţiona pe Twitter directorul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun.
Jurnaliştii nu sunt în arest, a dezminţit pentru AFP purtătorul de cuvânt al procurorului din Darmstadt, în Germania. Percheziţii au fost desfăşurate în legătură cu „difuzarea periculoasă a unor date personale”, a adăugat acesta.
Incidentul survine la trei zile după alegerile prezidenţiale şi legislative din Turcia. Jurnaliştii Ismail Erel şi Cemil Albay lucrează pentru cotidianul proguvernamental turc Sabah.
Cotidianul a afirmat miercuri dimineaţa că jurnaliştii săi au fost arestaţi în urma unei plângeri depuse împotriva lor de doi membri ai mişcării predicatorului musulman Fetullah Gulen.