Se cere anchetarea celor care au amplasat crucile

Primarul a precizat că, în calitate de proprietar al teritoriului care îi aparţine din punct de vedere administrativ, comuna a depus o plângere penală la Poliţie împotriva lui Mihai Tîrnoveanu (inițiatorul acțiunii) şi a susţinătorilor săi, în data de 10 iulie.

În respectiva plângere, a scris despre noua amplasare a crucilor de către aceștia şi profanarea cimitirului militar, evenimente petrecute sâmbătă, 8 iulie. Edilul cere polițiștilor deschiderea unei anchete şi urmărirea penală a celor care au amplasat crucile.

Ce spune inițiatorul acțiunii

Mihai Tîrnoveanu a scris joi, pe pagina sa de socializare, despre audienţa de la Ministerul Apărării, care a avut loc în cursul zilei cu participarea reprezentanţilor organizaţiei Calea Neamului şi ai Frăţiei Ortodoxe. Acesta a transmis că „discuţiile au fost pozitive”.

„Delegația noastră (Calea Neamului si Frăția Ortodoxă) a fost în audiență la Ministerul Apărării Naționale! Discuțiile au fost pozitive.

Demarăm procedurile de intrare în deplină legalitate pentru cele 150 Cruci din lemn și Crucea Mare Monument din Cimitirul Militar Internațional al Eroilor Valea Uzului. Cu marele ajutor de la Dumnezeu și cu sprijinul vostru direct vom izbândi. Avem Nădejde!”, a scris inițiatorul acțiunii pe Facebook.

Ce s-a întâmplat

La cimitirul din Valea Uzului, au mers aproximativ 250 de persoane, membri sau simpatizanţi ai asociaţiilor Calea Neamului şi Frăţia Ortodoxă, cărora li s-au alăturat şi alte persoane, din numeroase judeţe ale ţării, multe dintre ele îmbrăcate port popular. Scopul oamenilor a fost amplasarea a 150 de cruci în memoria eroilor români.

Înainte de începerea lucrărilor, un preot a rostit o rugăciune şi a sfinţit crucile de lemn, după care a binecuvântat şi crucile soldaţilor maghiari din cimitir. După acest moment, o parte dintre cei prezenţi s-au apucat de lucru, atmosfera fiind întreţinută de cântece patriotice care se auzeau din difuzoare.

Iniţiatorul acţiunii, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, a declarat presei că aceste cruci au fost amplasate pentru a cinsti memoria eroilor Armatei Române din Primul Război Mondial.

„Considerăm că fiecare zi şi fiecare ceas care a trecut de o săptămână încoace, de când s-au demolat crucile din beton puse de primăria Dărmăneşti în 2019, constituie un sacrilegiu şi o ofensă a adus în memoriei ostaşilor Armatei Române.

De aceea, ne-am hotărât ca astăzi (sâmbătă – n.red.) să punem în locul celor 50 de cruci din beton, 150 de cruci din lemn. Le înfigem direct în pământul sfânt al ţării pentru ca memoria şi sângele eroilor Armatei Române din Primul Război Mondial să fie respectate aşa cum se cuvine”, a declarat Mihai Tîrnoveanu.