Maria Tărchilă, una dintre surorile regretatului Petrică Mîțu Stoian, îl incriminează, din nou, pe Doru Gușman. Aceștia sunt în scandal încă de la moartea renumitului interpret de muzică populară. Ce spune Maria despre managerul răposatului artist și ce acuzații îi aduce? Pe lângă aceste lucruri, a mai vorbit și despre pomenile pe care le face.
Maria Tărchilă aduce noi acuzații la adresa lui Doru Gușman: Vrea să pară interesant, nimic mai mult
Sora regretatului Petrică Mîțu Stoian face noi acuzații la adresa fostului manager al artistului, Doru Gușman. Maria a discutat despre pomenile pe care le face familia, dar și cele pe care le face impresarul la mormântul fratelui.
Maria Tărchilă și Doru Gușman sunt în scandal încă de la moartea renumitului interpret de muzică populară. Artistul a decedat la vârsta de 61 de ani, iar familia sa nu recunoaște pomenile făcute de fostul impresar de la Craiova, acolo unde a fost înmormântat Petrică Mîțu Stoian. La una dintre pomeni, managerul nu a chemat oameni acasă, ci a dus mâncarea unor bătrâni de la azil.
„Am multe amintiri frumoase care mă leagă de Petrică. Nici nu știu care să o povestesc, pentru că sunt multe. Pomenirile i le ținem, normal, așa cum este tradiția în popor. Nu facem pomana împreună cu Gușman. Nu avem de ce!
Plus că el nu are de ce să îi facă pomană. Noi suntem familia lui. Probabil că Gușman îi face pomenile lui Petrică pentru că vrea să pară interesant, nimic mai mult”, a declarat Maria Tărchilă pentru click.ro.
Care este regretul pe care Maria Tărchilă îl are după moartea lui fratelui său?
Maria Tărchilă are și un regret după moartea acestuia, și anume că nu poate ajunge foarte des la mormântul lui. Aceasta locuiește în Arad și nu poate merge frecvent la Craiova, unde artistul a locuit ani buni.
„Îmi pare rău că nu pot merge des la mormântul lui Petrică. Nu am ajuns din păcate nici de Paște. Pentru că eu stau în Arad și el este înmormântat în Craiova, este o distanță destul de mare.
În schimb îl visez destul de des pe Petrică, dar nu îmi spune nimic în vise, doar îmi apare și cam atât. Ce să îmi zică în vise? Morții nu vorbesc!”, a adăugat sora artistului.
Maria Tărchilă, a făcut făcut în noiembrie 2021 dezvăluiri dureroase despre condițiile în care a murit regretatul interpret de muzică populară. Potrivit celor spuse, plămânii artistului „erau maro, nu roz”.
,,Acolo nu au oameni care să se ocupe, să își dea acordul cu privire la un posibil tratament”
Sora răposatului artist declara că plămânii îndrăgitului artist nu erau afectați din cauza COVID-19. Astfel, aceasta susținea că vinovați sunt cei de la clinica din Reșița.
„Nu știam de această clinică că a fost închisă. Nu am fost acolo. Tot ce știu este ce aud de la preasă. El a avut un dosar cu toatele actele, ce boli a avut. Trebuia să le fi văzut un medic, să se uite pe ele.
Nu ar fi avut voie să intre în acea cabina. Cardiac, după COVID, ar fi trebuit să nu îl lase să intre. Nu au făcut testare, au făcut o ședință. Acolo nu au oameni care să se ocupe, să își dea acordul cu privire la un posibil tratament”, a declarat Maria Tărchilă la Realitatea Plus, în urmă cu doi ani.
De asemenea, aceasta a spus că autopsia a dezvăluit că plămânii artistului aveau o nuanță maro, drept urmare a tratamentului post-COVID cu oxigen hiperbaric.
„Nu erau afectați plămânii. După autopsie, plămânii lui erau maro, nu roz, așa cum sunt ai oricărei persoane, chiar și după ce moare. Înseamnă că i s-au ars acolo, în cabina respectivă, la clinică”, a mai spus sora lui Petrică Mîțu Stoian în anul 2021.