Dezvăluiri de culise din interiorul anchetei de la Caracal. Mama Luizei Melencu a avut parte de mari probleme la Institutul Naţional de Criminalistică, acolo unde nu și-a dorit să meargă și a primit mandat de aducere. Anchetatorii au chemat-o pentru a I se preleva probe ADN.
Ceea ce s-a întâmplat acolo este de neimaginat. Mama Luizei a ieșit în lacrimi din instituție după ce a fost amenințată și umilită de comisarul care coordona operațiunea, spun surse din interiorul acnhetei pentru Antena 3.
Au fost peste două ore de coșmar pentru aceasta. În laboratorul criminalistic, comisarul ar fi intervenit brutal. Comportamentul acestuia este anchetat acum şi de Ministerul de Interne.
Ceea ce se anunţase a fi o procedură de numai cinci minute, s-a dovedit a fi o operaţiunea extrem de grea pentru anchetatori. Monica Melencu a solicitat explicaţii punctuale despre noua probă ADN. Iar ceea ce a urmat a revoltat-o pe mama Luizei.
Monica Melencu a fost însoţită de doi ofiţeri ai poliţiei. Avocatul şi familia ei au putut vedea totul dintr-o cameră alăturată. După recoltarea probelor ADN, mama Luizei Melencu a mers cu avocatul său la Parchetul General unde a depus o plângere. Apoi s-au întâlnit, pe rând, cu procurorul general şi ministrul justiţiei.
În urma acuzaţiilor mamei Luizei, IGPR a anunţat că a declanşat o anchetă internă privind comportamentul comisarului şef al Departamentului de Investigaţii Criminale.