Victor Ponta lovește dur în Alianța USR-PLUS. Fostul premier spune că Dacian Cioloș încearcă să mintă electoratul de dreapta. Mai mult, liderul ProRomânia îi și ironizează pe cei din Alianța 2020.
Ponta face un inventar al funcțiilor deținute de Dacian Cioloș, menționând funcțiile de ministru al agriculturii în Guvernul Tăriceanu, comisar european propus de Guvernul Boc și premier numit de Klaus Iohannis.
„Cioloș a ajuns Prim Ministru după ce a vizitat Sediul PSD și s-a pupat cu Dragnea în fața siglei cu trei trandafiri – așa a primit voturile parlamentarilor PSD ( nu al meu) – bine le-a facut! Barna ne spune că dacă îl votăm Președinte o să îl pună iar pe Cioloș Prim Ministru/ având în vedere faptul că dupa magnifica Guvernare din 2016 a ajuns PSD la 46% aproape că îmi vine să îi urez “Succes”! (….)
Celor care înca mai încearcă să ne prostească cu Cioloș cel “nou” si “de caracter”le recomand melodia lui Ombladon: „Minte-mă frumos””, a scris Ponta pe o rețea de socializare.
Dacian Cioloș a declarat că alianța USR-PLUS a stabilit ca Dan Barna să fie candidatul la alegerile prezidențiale, iar el să fie desemnat premier, după ce alianța 2020 USR-PLUS va ajunge la guvernare.
„Dacă rezultatul acesta va fi avizat de conducerile celor două partide. Domnul Dan Barna din pareta USR a fost desemnat candidat pentru președinția României, iar din discuțiile pe care le-am avut am ajuns la concluzia că e important să vorbim nu doar de alegerile prezidențiale, ci și de cum vrem să guvernăm România, pentru că obiectivul alianței este să formăm o majoritate în 2020”, a declarat Dacian Cioloș, la Digi24.