Adi Minune ia cu asalt marile festivaluri din România. După Neversea, maneaua „Așa sunt zilele mele” a ajuns şi pe scena de la Electric Castle, generând o adevărată controversă. DJ-ul estonian Tommy Cash a adus vineri, pe scena de lângă Castelul Bánffy, această piesă, în aplauzele publicului prezent. Organizatorii festivalului nu au fost însa la fel de încântaţi şi i-au transmis DJ-ului, prin intermediul contului de Facebook oficial al Electric Castle, că nu va mai fi invitat vreodată.

“Thank you, Tommy Cash! For your last ever performance at Electric Castle.” (Mulţumim, Tommy Cash! Pentru ultima ta reprezentaţie la Electric Castle – n.red.) au scris oficialii festivalului pe Facebook.

Postarea a adunat deja mii de aprecieri, comentarii şi distribuiri. Mulţi internauţi se arată însă revoltaţi de decizia celor de la Electric Castle, pe care-i critică şi pentru proasta organizare a transportului către festivalul de la Bonţida.