Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, prezent în emisiunea moderată de Mihaela Bârzilă și Adrian Ursu, de la Antena 3, a urmărit în direct declarația premierului Ludovic Orban de la Consiliul Național al PNL. Teodorovici a încercat să fie ironic după declarațiile primerului dar a fost pus la punct de realizatorii emisiunii.
„Vreau să vă spun că a fost cam lungă pauza asta de publicitate. Nu știam că aveți clipuri de publicitate pentru toți bufonii. Bine, și eu pentru bani, dacă eram televiziune, aș fi făcut acest lucru, dar totuși să lași să vorbească pe post bufoni, parcă e prea mult. Și am avut și eu ghinionul să mă nimeresc în platou în timp ce vorbeau bufonii. Am văzut acolo administrația de incapabili și incompetenți. Păi, ei vor să schimbe România? Uitați-vă ce au numit la ministerul Finanțelor, Cîțu cea mai proastă alegere”, a comentat Eugen Teodorovici imediat după discursul premierului Ludovic Orban, pe care l-a urmărit din platoul Antenei 3.
Eugen Teodorovici a fost nevoit să-și ceară scuze
Mihaela Bârzilă, i-a cerut fostului ministru să-și ceară scuze pentru afirmațiile făcute, însă acesta a continuat: „Mă știți bine, eu îmi cer scuze numai dacă greșesc, dar aici nu este cazul.”
Adrian Ursu l-a taxat de asemenea și i-a cerut fostului ministru să-și ceară scuze întregii echipe a Antena 3 pentru formularea nefericită.
„Pe dumneavoastră acest tip de glume v-au și pierdut de-a lungul timpului în cariera politică, aveți o criză a vârstei pe care o traversați acum, nu-i nicio problemă au trecut și alții prin ea, dar, repet, ceea ce ai zis acum este jignitor și vă descalifică încă o dată ca personaj politic. Vă cer imediat să-i cereți scuze colegei mele Mihaela, cameramanilor, tuturor oamenilor din platou a celor din redacție”, a spus Adrian Ursu.
Fostul ministru a fost până la urmă nevoit să-ți ceară scuze, motivând că a încercat doar să fie ironic la adresa discursului lui Ludovic Orban.