Actorul Mugur Mihăescu a răbufnit după scandalul iscat în privința Revelionului organizat de TVR și a lansat un șir lung de acuzații. Acesta s-a săturat și consideră că s-a ajuns deja înapoi în comunism, la dictatură.
Șeful Comisiei de Cultură din Parlament, Iulian Bulai a cerut o întâlnire cu CNA cu privire la programul de Revelion al TVR, care în opinia sa „își bate joc de toată ideea de măsuri de protecție împotriva pandemiei, pe bani publici”.
„Sunt pentru libertatea de exprimare, dar ideea că în noaptea de Revelion, prime-time, la cea mai difuzată emisiune a anului, se invită conspiraționiști și oameni care contesta orice măsură de protecție, pentru a contra-ataca toate măsurile care au fost promovate pentru a limita efectele negative ale acestei pandemii, este o greșeală în opinia mea”, a mai spus Iulian Bulai duminică, la Antena 3.
Reacție dură a actorului Mugur Mihăescu
Mugur Mihăescu a reacționat însă dur cu privire la aceste acuzații „domnule nu ți-e rușine? să-ți fie rușine!”, i-a spus acesta deputatului.
„Eu nu înțeleg nimic din ce se întâmplă. Ne întoarcem la comunism? Ne întoarcem la dictatură? Trebuie să-mi pun un tablou cu liderul suprem deasupra capului? Trebuie să aplaud la orice mi se spune?
O să-l iau la mișto și pe ăsta. Dar acum ne ia el la mișto pe noi pentru că este într-o funcție în care ne poate lua la mișto”, a declarat Mugur Mihăescu.
Și nu s-a oprit aici Mugur Mihăescu. Acesta și-a continuat tirul de acuzații la adresa deputatului USR-PLUS, Iulian Bulai.
„E un delirant! M-am săturat! Politrucii ăștia care tot vor să acceadă la putere. Care-și plătesc funcțiile prin CNA-uri sau prin consilii de administrație. Votați de o mâna de oameni, nici câți s-au uitat la voi la Revelion. Fac pe filosofii în țara asta. Ce să-i comentez eu unui astfel de individ? Abuzează de bunul simț al tuturor”, a spus actorul despre deputatul USR-PLUS.