Doi politicieni au făcut, luni seară, spectacol la Antena 3. Totul a pornit de la o afirmație făcută de Șerban Nicolae în care acesta a susținut, referindu-se la șeful statului că, “atunci când ești președintele României, nu te comporți partizan. Trebuie să manifești echilibru atunci când nu sunt alegeri prezidențiale”. Comentariul acestuia a generat, ulterior, un schimb de replici acide între acesta și liberalul Ionuț Stroe.

Mai jos schimbul de replici dintre cei doi:

“Șerban Nicolae: Veți vedea că un partid foarte bine organizat, foarte bine structurat, așa cum este PSD, nu are niciun fel de probleme nici în a păstra distanța față de ceilalți competitori, nici probleme în a se clasa pe primul loc în preferințele românilor. În general, lucrurile sunt într-un trend firesc. Pentru o țară ca România, un partid puternic, bine structurat, care a spus că va aduce bunăstarea în casele românilor, este mult mai credibil decât un partid – sau în comparație cu un partid – care a tăiat. Și venituri, și salarii, a închis spitale, a făcut toate nenorocirile posibile.

Stroe: Sunt extrem de deranjat de cuvintele folosite

Șerban Nicolae: Povestea cu justiția e absolut ridicolă. Dacă idolul PNL-ului, mai nou, este Monica Macovei, plus Băsescu… sunt idolii lor și legile pe care încercăm să le schimbăm, făcute de ei, erau bune…

Stroe: Niciunul dintre cei nominalizați de dumneavoastră nu sunt în agenda PNL. Sunt extrem de indignat de cuvintele urâte pe care le folosiți când vorbiți de un om care a fost ales cu peste 6 milioane de voturi (…)

Șerban Nicolae: Ce legătură are una cu alta?!

Stroe: Acest om propune o consultare (…) Propune o temă care, într-o societate sănătoasă, nu se negociază (…) Sunteți deranjat de acest referendum pentru că, probabil, va genera interes și prezență masivă la vot

Șerban Nicolae: Ce legătură are?

Stroe: Sunteți speriat de cei 82 la sută dintre români care nu v-au votat în 2016

Șerban Nicolae: Și câți nu au votat PNL?

Stroe: Vestea proastă pentru dumneavoastră este că președintele și PNL pornesc cu acești 82 la sută din oameni care nu v-au dat votul în 2016

Șerban Nicolae: Ce fumați la partid?

Stroe: Folosiți niște cuvinte extrem de jignitoare și vă rog frumos să le retrageți în acest moment. Vă rog frumos. Ne cunoaștem de prea mult timp

(…)

Șerban Nicolae: Ceea ce mă deranjează este faptul că lansează acuzații la adresa PSD pe presupunerile lor (…) Dacă vă deranjează foarte tare (n.r. după intervenția lui Radu Tudor), îmi retrag această afirmație. Dar am o rugăminte (n.r. către PNL): să nu mai faceți presupuneri. Ați presupus prost de fiecare dată.”