Alianța Atlanticului de Nord (NATO) nu are de gând să trimită trupe în Ucraina, spune secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg. Acesta s-a delimitat de afirmațiile făcute de președintele Franței, Emmanuel Macron, dar și de cele ale Papei Francisc.
NATO se distanțează de declarațiile lui Macron și ale Papei Francisc
Luni, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a distanțat organizația de declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron, care susținea că aliații occidentali nu ar trebui să excludă posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina.
De asemenea, Stoltenberg s-a distanțat și de comentariile Papei Francisc. Acesta din urmă încurajat Kievul să aibă curajul să negocieze cu Rusia pentru a pune capăt conflictului declanșat de aceasta.
„NATO nu are planuri de a trimite trupe în Ucraina şi NATO nu este parte în conflict, nici aliaţii NATO”, a spus Stoltenberg într-un interviu acordat agenţiei Reuters.
Și în cazul în care statele membre ale NATO ar decide să trimită trupe în Ucraina, o astfel de acțiune ar avea un impact asupra întregii alianțe, spune Jens Stoltenberg. El a reamintit că aceste state sunt angajate într-un pact de apărare colectivă.
Este necesară o abordare comună a problemei
Acesta a mai fost întrebat dacă președintele Emmanuel Macron a făcut o greșeală atunci când a vorbit despre o posibilă eventuală desfășurare de trupe occidentale în Ucraina.
El a preferat să spune că este important să existe o abordare comună a asupra acestor teme. Pe fond, el spune căa cetea sunt importante pentru toți.
„Cred că este important să ne consultăm şi să avem o abordare comună asupra acestor teme, întrucât ele sunt importante pentru noi toţi”, spune el.
Macron insistă pe ideea trimiterii de trupe în Ucraina
La încheierea unei conferințe internaționale de susținere a Ucrainei desfășurată la Paris pe 26 februarie, președintele francez Emmanuel Macron nu a eliminat ipoteza ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina.
El a argumentat că este necesar să se facă tot posibilul pentru a preveni victoria Rusiei în acest război.
În ciuda controverselor și a faptului că statele aliate principale ale Ucrainei, inclusiv SUA, au respins ideile lui Macron, acesta a persistat să le susțină.
De asemenea, el a declarat săptămâna trecută în Praga că își asumă apelul pentru un „salt strategic”. În plus, el a criticat ceea ce a numit „spiritul defetist” în conflictul cu Rusia.
Joia trecută, în cadrul unei reuniuni cu liderii partidelor politice din Franța, Macron a spus că nu există nicio limită cu privire la sprijinul pe care Franța îl oferă Ucrainei.
Cei din opoziție, însă, consideră această abordare drept una iresponsabilă.
Stoltenberg, în dezacord și cu Papa Francisc
În cadrul interviului acordat Reuters, Stoltenberg și-a exprimat dezacordul său față de comentariile Papei Francisc. Într-un interviu acordat televiziunii elvețiene, din care sâmbătă au fost publicate doar extrase, Papa a îndemnat Kievul să accepte negocierile cu Rusia.
După ce extrasele au fost publicate, biroul de presă al Papei a clarificat că acesta a făcut referire la negociere. Biroul a mai spus că nu a fost sugerat în niciun fel ca Ucraina ar trebui să se predea.
Această precizare a fost făcută pentru a elimina confuziile generate de utilizarea expresiei „steag alb” în cadrul interviului.
Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Papei Francisc, a spus că această expresie a fost folosită:
„pentru a indica prin ea încetarea ostilităţilor, armistiţiul cu scopul de a negocia”.
„Când vezi că eşti învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a remarcat suveranul pontif. „Cred că cel mai puternic este acela care vede situaţia, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază. Iar astăzi se poate negocia cu ajutorul puterilor internaţionale. Cuvântul negociere este un cuvânt curajos” şi „a negocia nu înseamnă niciodată să te predai”, a explicat Papa Francisc.
În comentariul său despre declarația suveranului pontif, Stoltenberg a afirmat că, pentru a ajunge la o soluție negociată pentru o pace durabilă, este necesar să se furnizeze asistență militară Ucrainei.
„Ceea ce se întâmplă în jurul unei mese de negociere este strâns legat de situaţia de pe câmpul de luptă”, a afirmat el.
În privința afirmației Papei, Stoltenberg a susținut că pentru a obține o soluție negociată pentru o pace durabilă, este esențial să se ofere sprijin militar Ucrainei.
„Nu este momentul de a vorbi despre predarea ucrainenilor. Aceasta ar fi o tragedie pentru ucraineni. Va fi de asemenea periculos pentru noi toţi”.