Scandal în UE: ”Marionetele lui Soros în Parlamentul Uniunii Europene”

Sursă foto: Dreamstime

Premierul sloven, Janez Jansa, a făcut acuzații dure la adresa anumitor europarlamentari, stârnind astfel un scandal la nivelul Uniunii Europene, asta în condițiile în care țara sa se află la președinția Consiliului Uniunii Europene.

Se cutremură Uniunea Europeană! Acuzații la cel mai înalt nivel

Janez Jansa a distribuit pe joi pe Twitter o fotografie în care mai mulți europarlamentari apar în compania miliardarului american George Soros. Alături de fotografie, premierul sloven a scris ”marionetele Soros în Parlamentul Uniunii Europene”.

Postarea sa vine într-un moment nepotrivit. Slovenia se află la președinția Consiliului Uniunii Europene, așadar în țară se află membri ai Comisiei pentru libertășile civile, justiție, afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European. Aceștia evaluază situația statului de drept și libertatea mass-media.

Premieruk sloven a pornit un adevărat scandal după ce i-a acuzat pe unii europarlamentari, tot pe Twitter, că sunt părtinitori, întrebând cât de des au făcut aceștia vizite unui cancelar german, unui prim-ministru olandez sau unui președinte francez.

Slovenia a preluat preşedinţia UE pe fondul temerilor pentru statul de drept

Este a doua oară când acest stat ocupă această poziţie, dar atmosfera este cu totul alta astăzi. În 2008, Slovenia părea elevul model al Europei şi preşedinţia era sărbătorită ca un jalon pe drumul independenţei ţării provenite din fosta Iugoslavie.

Liderul conservator Jansa era deja la conducerea sa. De atunci, s-a distanţat de valorile liberale şi detractorii săi îl acuză că ar copia stilul autoritar al aliatului său suveranist Viktor Orban.

Slovenia spera de asemenea „să întărească rezistenţa UE” faţă de pandemia de Covid-19, în momentul în care ţările se pregătesc să primească cele 750 de miliarde de euro prevăzuţi de Bruxelles pentru relansarea economiei.

Dar atenţia se concentrează pe un alt punct al programului său: Slovenia promite să „întărească statul de drept şi valorile europene”, o temă care divizează în cadrul celor 27.