Scandal între UE și Marea Britanie privind vaccinul de la Pfizer! Uniunea Europeană a lansat atacul după ultimul anunț

vaccin Pfizer

Scandal major între Marea Britanie și Uniunea Europeană. Ultimele informații privind aprobarea vaccinului de către britanici cu așa lejeritate a adus mânia UE. De ce este acuzată Londra după vestea dată miercuri.

Uniunea Europeană a criticat Marea Britanie pentru aprobarea rapidă a vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva Covid-19, blocul comunitar spunând că procedura sa este mai amănunțită, transmite Reuters. Decizia de a acorda autorizarea de urgență pentru acest vaccin este considerată de mulți drept o lovitură politică dată de premierul britanic Boris Johnson, cel care și-a condus țara pe drumul de ieșire din UE, dar și pe timpul pandemiei, fiind și criticat pentru modul de gestionare a situației.

Aprobare rapidă a vaccinului în Marea Britanie

Decizia britanicilor a fost făcută printr-o procedură de aprobare ultra-rapidă, de urgență, care le-a permis autorităților de profil din Regatul Unit să emită o aprobare temporară a vaccinului după doar 10 zile de când a început să studieze datele privind testele clinice pe scară largă.

Într-o declarație neobișnuit de critică, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cea care se ocupă de aprobarea vaccinurilor anti-coronavirus în UE, a spus că o procedură mai îndelungată este necesară deoarece se bazează pe mai multe date și presupune mai multe verificări decât procedura de urgență aleasă de Marea Britanie.

Atacul Uniunii Europene

EMA a spus marți că va decide până pe 29 decembrie dacă va acorda autorizația provizorie pentru vaccinul dezvoltat de parteneriatul dintre firma americană Pfizer și cea germană BioNTech.  June Raine, șefa agenției de reglementare britanice (MHRA) și-a apărat decizia: ”Modul în care a acționat MHRA este la nivelul tuturor standardelor internaționale”.

Mai mult, întrebată dacă ieșirea din UE, la începutul acestui an, a avut vreo influență asupra vitezei de acordare a aprobării, Raine a spus că agenția ei a folosit legislația europeană, care se aplică până la sfârșitul anului, când se încheie perioada de tranziție a Brexit.

”Am fost capabili să autorizăm furnizarea acestui vaccin folosind prevederi din legea europeană, ce este valabilă până la 1 ianuarie. Progresul nostru a depins doar de datele disponibile pentru analiză și de evaluările riguroase și independente pe care le-am primit”, a precizat ea.

EMA a început analiza datelor preliminare venite de la testele Pfizer pe 6 octombrie, printr-o procedură de urgență menită să grăbească pe cât posibil posibila aprobare. De obicei, procedura durează cel puțin 7 luni de la primirea datelor complete. Reglementatorul britanic a lansat propria analiză pe 30 octombrie, și a analizat mai puține date decât cele făcute disponibile pentru EMA, notează Reuters.

Potrivit legislației UE, vaccinul Pfizer trebuie autorizat de EMA, dar țările UE pot folosi o procedură de urgență prin care să-l distribuie intern pentru uz temporar.