Scandalul dintre Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, și Petru Mircea continuă. După ani de zile de la moarte artistei, cei doi nu au făcut pace.
Marian Manole a povestit despre o recentă intersectare pe care a avut-o cu fostul cumnat chiar în cimitir. Potrivit spuselor lui, fostul soț al surorii sale ”i-a vorbit foarte urât”, la fel ca atunci când i-a făcut o vizită la casa lui din Otopeni.
Războiul celor doi a început acum mai bine de 11 ani, mai exact de la dispariția dintre noi a artistei, iar scandalul pare a fi departe de a se termina. Aparent, le este imposibil să nu intre în conflict atunci când se află în același loc.
”Mi-a vorbit foarte urât, mă înjura și făcea în toate felurile”
Marius Manole a povestiti cu lux de amânunte întâmplarea prin care a trecut.
„Eram la cimitir și au apărut prietenii mei scumpi și dragi de la Otopeni, cu ghilimelele de rigoare. Cumnatul meu însoțit de prietenul lui. Au început ritualurile lor, cu ruptul cozilor de flori. Există filmări, n-o să le dau niciodată. Mi-a vorbit foarte urât, deși eram la Ploiești, nu eram în fața casei de la Otopeni ca în aprilie, când țipa, mă înjura și făcea în toate felurile. (…) Aceleași texte șablon pe care le spune de 11 ani: să plec, să-l las în pace. Pe urmă a început să turuie vrute și nevrute”, a spus Marian Manole, la Antena Stars.
Marian Manole și fostul cumnat s-au întâlnit la mormântul cântăreței chiar dacă Mircea ar veni din ce în ce mai rar în vizită. Potrivit fratelui Mădălinei, bărbatul vine doar de 2-3 ori pe an, pentru că are alte priorități acum.