Încă o înfrângere pentru Națională României miercuri seară, în partida cu Armenia. Totul pare să se transforme însă într-un scandal imens. O primă reacție la cald a secretarului general al LPF, Justin Ştefan, trimite deja o undă de șoc în ograda lui Rădoi. Acesta a transmis un mesaj dur, miercuri, pe Facebook. Acesta transmite că la FRF este nevoie de schimbări majore, recunoscând că este o umilinţă mult prea mare ca România să fie învinsă de Armenia.
„Reacție la cald, dar raţională. De mâine trebuie să vorbim de schimbări majore la FRF, atât la nivel administrativ, cât şi la nivel sportiv. Este o umilinţă mult prea mare să ne bată şi Armenia, cred că pentru prima oară în istorie. Şansele să ajungem la mondial rămân doar teoretice. Am făcut 3 puncte (şi alea norocoase) din 9 puncte puse în joc, am jucat slab, am avut noroc cu Macedonia, l-am avut pe Niţă cu Germania. Aveam nevoie de 7 puncte pentru a spera în mod realist la locul 2. Urmează să jucăm cu Islanda, va fi un alt meci greu, am văzut-o deja la baraj. Dan Petrescu, Hagi, Olăroiu, Rednic, Reghe? Cred că trebuie să terminăm cu experimentele”, a transmis Justin Ştefan pe Facebook.
Înfrângere rușinoasă pentru România
România a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0), de echipa Armeniei, în etapă a III-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, au condus cu 2-1 şi jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Puşcaş, din minutul 77, primind două goluri.
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă neaşteptat de reprezentativa Armeniei, cu scorul de 3-2 (0-0), miercuri seara, la Erevan, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Cele şase schimbări făcute de selecţionerul Mirel Rădoi faţă de partida cu Germania nu au adus plus care era aşteptat, iar echipa a jucat liniar, a construit greoi, fără inspiraţie, portarul Florin Niţă fiind nevoit să salveze situaţia de mai multe ori.
Gazdele au reuşit să deschidă scorul (56), prin Eduard Sperţian, cu un şut deviat de Toşca. România a reuşit să întoarcă scorul în doar 11 minute, prin dubla lui Cicâldău (62, 72): la prima fază, mijlocaşul Universităţii Craiova a deviat foarte bine şutul-centrare al colegului său de club Bancu, iar la a doua a reluat cu capul mingea centrată de acelaşi coechipier.
Armenia a primit o mână de ajutor în min. 78, când tricolorii au rămas în zece, după eliminarea lui Puşcaş, pentru o intrare periculoasă la Calisir, în condiţiile în care avea un cartonaş galben.
România a mai avut o ultimă şansă, prin Keşeru (81), dar a tras imprecis de la 16 metri.
A urmat apoi un asediu al armenilor, care şi-au creat ocazie după ocazie. Mai întâi Niţă a respins şutul lui Şagoian (82), apoi l-a blocat pe Adamian (83), Şagoian (84) a tras peste poartă, Toşca l-a blocat in extremis pe Adamian, după o eroare a lui Bancu (86).
Gazdele au egalat cu ajutorul unei erori de arbitraj, Haroian reluând în plasă, din poziţie de ofsaid, centrarea lui Barseghian (87). La doar un minut după aceea, Creţu a fost lent în marginea careului şi l-a faultat pe Sperţian, iar Tigran Barseghian a marcat golul victoriei din penalty (89).
Armenia a ajuns la cinci victorii consecutive în meciurile oficiale, o premieră în istorie acestei echipe. Armenia are maximum de puncte din primele sale trei meciuri în grupa preliminară pentru CM 2022, în timp ce România rămâne cu cele trei puncte obţinute în faţa Macedoniei de Nord (3-2).