Este vorba despre Armenia şi Azerbaidjan, care, potrivti Afp, s-au acuzat reciproc de încălcarea unui nou acord de încetare a focului menit să pună capăt ostilităţilor pentru control asupra enclavei Nagorno-Karabah, acord ce ar fi trebuit să intre în vigoare luni, informează agerpres.
Mai exact, acest armistiţiu a fost negociat la Washington de către cele două ţări şi ar fi urmat să înceapă la orele locale 08:00 (04:00 GMT).
În același timp, Ministerul Afacerilor Externe al Azerbaidjanului a acuzat forţele armene că au bombardat oraşul Tartar şi satele limitrofe, precum şi poziţii ale armatei azere, dând totodată asigurări că Baku „respectă” strict acordul.
„Aceasta demonstrează încă o dată că Armenia nu susţine decât în vorbe principiul unui armistiţiu umanitar. În fapt, ascunzându-se în spatele armistiţiului, ea încearcă să se regrupeze şi să cucerească noi poziţii”, a afirmat Hikmet Hadjiev, consilier al preşedintelui azer Ilham Aliev.
O ”încălcare grosolană”
Totodată, la rândul său, Ministerul Apărării armean a denunţat tiruri de artilerie inamice asupra poziţiilor sale, în diverse părţi ale frontului, afirmând totodată că forţele aflate sub controlul său „se conformează în mod strict acordurilor încheiate” şi că „acuzaţiile inamicului nu au nimic de-a face cu realitatea”.
Cele două tabere au denunţat fiecare o „încălcare grosolană” a armistiţiului de către partea adversă.
Acesta este al treilea armistiţiu încălcat în Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat majoritar de armeni. De la sfârşitul lui septembrie, lupte intense între armata azeră şi forţele armene s-au soldat cu cel puţin o mie de morţi.